Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Plimbarea l-ar putea lăsa fără libertate

    PUBLICAT ÎN

    Un adolescent din municipiul Petroșani, deși nu avea permis de conducere, a crezut că nu va fi prins de poliție și a furat cheile autoturismului fratelui său pentru a se plimba prin Valea Jiului.
    Tânărul circula noaptea, însă a intrat pe mâna polițiștilor. ”În data de 16.01.2018, în jurul orei 02:30, poliţiştii au oprit pentru control autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 17 ani, din municipiul Petroșani, care se deplasa pe drumul de centură al oraşului Petrila. Tânărul aflat la volan, care nu posedă permis de conducere, le-a declarat poliţiştilor că autoturismul aparţine fratelui său (plecat în Germania) şi că a sustras cheile autoturismului pentru a se plimba, fără încuviinţarea  acestuia”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara. Adolescentul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a avea permis, dar și furt.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, a primit delegația Republicii Turcia în contextul pregătirii Sezonului Cultural România–Turcia 2028

    Doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul Culturii, a primit astăzi, 14 aprilie 2025, delegația condusă de...

    Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind creșterea primei de sechestrare forestieră

    Executivul a aprobat astăzi, în ședință de Guvern, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și...