Ne întâlnim de această dată cu jurnalistul Nicolae Stanciu. Am zis „jurnalistul”, deși știu că preferă termenul consacrat: „ziaristul”. Deși în anii ‘80 era membru al OIJ – Organizația Internațională a Jurnaliștilor – și avea legitimația cu numărul 11 în România, a AIPS – Asociația Internațională a Presei Sportive, ambele cu sediul la Paris. Așadar, ziaristul Niciloae Stanciu, al 90-lea premiant al nostru, va împlini, mai în toamnă, 50 de ani de activitate neîntreruptă în presa scrisă, hunedoreană și națională. Îl sărbătorim astăzi, la mai mult de o lună după împlinirea vârstei de 75 de ani, pentru că la toamnă s-ar putea ca Premianții fără premii să fie în… pauză.
Născut la Sebeș-Alba, unde a absolvit și liceul, Școala medie mixtă în terminologia vremii, în 1959, prima promoție cu 11 clase, nimic nu prevestea un viitor jurnalist, mă rog, ziarist. Ba, mai mult și-a început tinerețea ca elev al Școlii tehnice de muncitori cu înaltă calificare din cadrul Grupului școlar de chimie din Făgăraș, după absolvirea căreia a ajuns muncitor înalt calificat, conform atestatelor școlare, la Fabrica chimică Orăștie, mecanic de întreținere la secția Tanin, și apoi, la mase plastice. Întâlnirea cu iubirea ce se va dovedi pe viață, l-a determinat să-și continue studiile, de data aceasta universitare, la Cluj, la Istorie-filozofie, apoi la Drept, doi ani, și, din nou, la Istorie-filozofie, pe care le va și absolvi într-un final… Din 1966, iubirea înfiripată la Orăștie îl aduce la Deva, unde, absolut din întâmplare ajunge corector la ziarul local, „Drumul socialismului”, când și debutează, în 10 octombrie, cu pamfletul „Ploaia și taxiul”. Apoi reporter, redactor, redactor principal – categoria de calificare cea mai râvnită, care se dobândea regulamentar după 9 ani de vechime, și, în mod excepțional, cu derogări înainte de termen… Consacrat ca ziarist de sport, a fost beneficiarul șansei de a scrie dintr-un domeniu în plină expansiune în județ, marile cluburi și numeroasele asociații sportive oferind cu generozitate… materie primă cronicarului pe care-l salutăm în mod deosebit. Implicat direct, inclusiv în aducerea Nadiei Comăneci la Deva, în 27 martie 1977, la inaugurarea Sălii sporturilor, și apoi în mutarea lotului național de gimnastică și înființarea Centrului olimpic Deva, cronicarul a fost și suporter al Jiului Petroșani, dar marea sa pasiune avea să fie Corvinul Hunedoara. În 22 decembrie 1989 s-a numărat printre cei câțiva fondatori și a fost secretarul de redacție al primului număr al ziarului „Cuvântul Liber”. De atunci, până recent i-ați văzut semnătura sub articole și cronici în publicații locale și în ziare centrale, în calitate de corespondent. În ultimii trei ani a fost editorialist la Ziarul hunedoreanului, iar în prezent este titular pe Blogul Bătrânului Cronicar.
„Din fan declarat și entuziast al întâmplărilor socio-culturale PREMIANȚII FĂRĂ PREMII, încă unice în România, iată-mă… premiant! Nu știu dacă mi se cuvine această onoare. Când mentorul acestei manifestări citadine, domnul Dan Terteci, mi-a propus să fiu al 90-lea premiant, am trăit un moment de cumpănă. Între onoarea ce mi se propune și îndoiala dacă merit sau nu. Mi-am zis că dacă meritul constă în vârsta biologică înaintată și vechimea de aproape o jumătate de secol în presa scrisă, hunedoreană și nu numai, atunci va trebui să vin în fața Dumneavoastră cu aceste poveri. De care nu mă voi plânge. Dimpotrivă! A fi contemporan și cronicar, timp de 50 de ani, al evoluției vieții în acest ținut magic este o onoare! Cu ea mă prezint și vă mulțumesc pentru împlinirea ei”, ne-a mărturisit premiantul când l-am rugat să ne ofere o declarație pentru comunicatul de față.
Pentru toate acestea, pentru cele arătate mai sus, pentru dragostea manifestată față de publicul cititor, pentru exemplul de dăruire, vă propunem să ne întâlnim cu el și să-i spunem că-i mulțumim pentru ceea ce ne oferă, un exemplu de om. Sâmbătă, 23 ianuarie 2016, ora 11.00, domnul Nicolae Stanciu vine să-l cunoaștem. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.
Despre proiectul „Premianții fără premii”
E vremea să facem ceva.
A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.
Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.
Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.
Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.