Din 9 noiembrie, deplasările pe timp de noapte sunt interzise, la nivel național. Putem ieși din case între orele 23.00 și 5.00 doar pentru motive întemeiate și numai pe baza unei declarații în acest sens.
Primăria Municipiului Petroșani a decis să vină în sprijinul celor care au nevoie de astfel de declarații, iar acestea pot fi obținute și de la poarta administrației publice locale. De asemenea, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi, a făcut un apel la respectarea noilor măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus și a anunțat că în fiecare zi va comunica incidența cazurilor de COVID – 19 în municipiul Petroșani.
”La Petroșani, astăzi procentul de cazuri active de COVID – 19 este de 1,09 la mia de locuitori. Cine dorește poate să solicite de la poarta primăriei un model tipărit din această declarație. Reamintesc că de astăzi masca de protecție este obligatorie în toate spațiile deschise. Vă rog să respectați noile măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului”, este mesajul primarului Tiberiu Iacob – Ridzi.