Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Primăria Petroșani, a premiat copiii și tinerii de top ai municipilui

    PUBLICAT ÎN

    Anul acesta, 271 de copii și tineri din municipiul Petroșani au fost premiați, în cadrul evenimentului găzduit marți, 17 decembrie 2018, la sala de marmură a Primăriei din Petroșani, pentru succesul obținut pe parcursul acestui an și pentru modul în care, prin pasiune și performanță, au dus în țară și în lume imaginea municipiului Petroșani și a Văii Jiului.
    „Cu toate că ne întâlnim într-o zi grea pentru întreaga noastră comunitate, după codul portocaliu de zăpadă care ne-a cam dat peste cap tuturor întreaga agendă a acestor zile, am considerat că trebuie să organizăm acest eveniment în care ne întâlnim cu atât de mulți copii și tineri de excepție pe care și în acest an reușim, cu sprijinul Consiliului Local, să îi premiem pentru performanțele lor remarcabile din anul 2018. Am vrut să le fiu alături, să-i felicit pentru succesul lor și să le mulțumesc, în același timp, părinților și profesorilor care i-au îndrumat spre obținerea acestor rezultate de top. I-am premiat cu mare bucurie pe toți cei care cei care au obținut rezultate foarte bune, atât la nivel sportiv, cât și la nivel școlar, la diverse concursuri naționale și internaționale și, tebuie să recunosc, m-am simțit onorat de acest lucru”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
    Pentru rezultatele lor, cei 271 de copii și tineri de succes ai Petroșaniului, dar și îndrumătorii acestora, au primit din partea Administrației Locale de la Petroșani, diplome de merit și premii în bani.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Ați văzut-o? 

    La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției...

    CERCETĂRI EFECTUATE DE POLIȚIȘTI PENTRU UCIDERE DIN CULPĂ ÎN COMUNA BARU

    Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată de un bărbat de 44 de ani din...

    DEFICITUL BUGETAR AL ROMÂNIEI ÎN CREȘTERE: GUVERNUL IA ÎN CALCUL MĂSURI DE AUSTERITATE

    Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a explicat recent că majorarea deficitului bugetar al României a...