23 de milioane de lei este suma de care va beneficia municipiul Petroșani prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” pentru implementarea mai multor proiecte care vizează construcția și modernizarea infrastructurii rutiere.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat lista finală a obiectivelor de investiții ce urmează să fie finanțate în cadrul acestui program, pe baza solicitărilor și a documentațiilor depuse de administrațiile publice.
Proiectele aprobate la finanțare pentru municipiul Petroșani sunt următoarele:
Reabilitare strada General Vasile Milea şi strada Maleia – 9.794.690,19 lei
Modernizare strada Slătinioara – 6.268.167,99 lei
Modernizare străzi Bucegi, Cârjei, Mureșului, Depoului, Transilvaniei – 4.435.185,78 lei
Modernizare strada Şoimilor – 2.501.956,04 lei
„Anghel Saligny” este un program de investiții destinat comunităților locale pentru finanțarea proiectelor de construcție și modernizare a drumurilor, a rețelelor de apă și canalizare.