Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    PRIMĂRIA PETROȘANI: FAMILIE CU PATRU COPII, A CĂROR CASĂ A ARS ÎN ACEASTĂ SEARĂ , MUTATĂ DE URGENȚĂ ÎNTR-O LOCUINȚĂ SOCIALĂ!

    PUBLICAT ÎN

    O familie cu patru copii minori a fost mutată, în regim de urgență, într-o locuință socială din fondul locativ al Primăriei Municipiului Petroșani. Am luat această decizie după ce, în această seară, casa în care locuia familia, situată pe strada Cucului, a fost grav afectată de un incendiu. Din fericire nu s-au înregistrat victime omenești, dar cei patru copii și părinții lor au rămas în plină iarnă fără un acoperiș deasupra capului.
    Mâine dimineață, reprezentanții Directiei de Asistență Socială vor realiza o anchetă socială în cazul acestei familii greu încercate și vom continua toate demersurile legale pentru a le acorda sprijinul necesar.
    Mulțumesc pompierilor pentru promptitudinea cu care au acționat și au stins incendiul, cât și celor de la poliție și SMURD.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    TEROARE ÎN VULCAN. MAȘINI VANDALIZATE, SPARTE ȘI JEFUITE NOAPTE DE NOAPTE. LOCUITORII ACUZĂ POLIȚIA CĂ NU FACE CERCETĂRI! VIDEO

    Cetățenii din zona Cocosvar, străzile Dorobanți și Pinului, transmit imagini și susțin că Poliția...

    Ministerul Mediului salvează fonduri europene și lansează una dintre cele mai ambițioase campanii naționale de conștientizare privind gestionarea deșeurilor

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță intenția de a lansa, în perioada următoare, o amplă...

    Vicepreședintele Camerei Deputaților cere ca Barajul Mihăileni să fie declarat obiectiv strategic național

    Vicepreședintele Camerei Deputaților cere ca Barajul Mihăileni să fie declarat obiectiv strategic naționalVicepreședintele Camerei...