Sute de oameni s-au adunat și în acest an la cota 1500 din Parâng, la Nedeia Troiței, manifestare devenită tradițională și care adună, an de an, tot mai mulți oameni.
M-am bucurat să fiu prezent și în acest an la această sărbătoare a momârlanilor, a noastră, a tuturor celor care încercăm să păstrăm tradițiile moștenite de la strămoși și să le transmitem mai departe generațiilor viitoare,
Mulțumesc părintelui Gabriel Bulf pentru toate cuvintele frumoase rostite din inimă, mulțumesc pentru întreaga implicare celor două legende vii ale Petroșaniului, Tomi Coconea și Avram Iancu, familiei prof. Tiberiu și Jana Coconeț, mulțumesc tuturor celor care au luat parte la acest eveniment de suflet, susținut de administrația publică locală și de comunitatea momârlanilor din această zonă, precum și oaspeților noștri, care au fost alături de noi în această zi de mare însemnătate creștină: Călin Petru Marian – prefectul Județului Hunedoara și Adrian David – directorul CJAS Hunedoara.
Se cuvine, mai ales, să îi mulțumim lui Dumnezeu că a îngăduit să ne întâlnim și în acest an la Nedeia Troiței, devenită un simbol al Parângului.