Prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a declarat luni că arma sustrasă de la femeia jandarm în timpul protestelor de vineri nu a fost găsită.
„Din câte ştiu, la acest moment, arma jandarmeriţei nu a fost găsită”, a precizat procurorul.
Ionel Corbu a spus că până în prezent au fost depuse în jur de 30 de plângeri de către persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor în Piaţa Victoriei.