Procurorii Parchetului General au început, joi, urmărirea penală in rem pentru Sebastian Ghiță, pentru instigare la fals intelectual în dosarul constituit ca urmare a autodenunţului deputatului. In rem, adică împotriva faptei.
”Este începută pentru faptă pentru instigare la fals intelectual, asta după ce în această dimineață, deputatul Sebastian Ghiță a venit la Parchetul General unde s-a înregistrat denunțul său. A spus că va veni și săptămâna viitoare”, a declarat reporterul Antenei 3.
Deputatul a fost audiat, joi, în calitate de martor în acest dosar. Sebastian Ghiţă a declarat, joi, la ieşirea de la Parchetul General, că a dat o declaraţie de martor, iar săptămâna viitoare este chemat pentru a prezenta noi probe în cazul autodenunţului pe care l-a făcut, astfel încât să ajute la soluţionarea acestei situaţii.
”Sunt convins că vor fi audiate şi alte persoane care să certifice cele spuse de mine. Am nominalizat persoanele care au participat împreună cu mine la acest eveniment. (…) Ce mă bucur eu, şi am declarat astăzi de dimineaţă, este faptul că Parchetul General a avut curajul să înceapă şi să facă o anchetă care vizează un procuror de la DNA, chiar pe Laura Codruţa Kovesi. Asta cred că este o chestiune de normalitate în statul român, pe care trebuie să o acceptăm toţi, chiar şi cei mai mari admiratori ai dânsei”, a spus Ghiţă.
Întrebat ce infracţiuni vizează cercetările din acest dosar, el a replicat că procurorul trebuie lăsat să facă încadrarea faptelor respective şi să se raporteze la ele.