Magistrații au admis contestaţia formulată de Maria Arabela Șaran, mama care și-a aruncat nou născutul la un tomberon de gunoi. Teribila faptă s-a petrecut în noapte de Revelion, iar pruncul a murit înghețat după cum au stabilit legiștii. Asistenta a fost arestată preventiv și Tribunalul Hunedoara a decis la finele lunii iunie, a.c., că nu poate fi eliberată. Soluția a fost răsturnată de Curtea de Apel, totodată instanța hotărând ca Şaran Arabela Maria, aflată în Penitenciarul Gherla, să fie pusă ”de îndată” în libertate. ”Ulterior termenului de 30 iunie 2016 a fost despus raportul medico-legal întocmit de către Laboratorul de Medicină Legală Tmișoara, în care s-a menționat că nu are discernământ în raport cu fapta săvârșită. Noi nu am văzut acest raport medico-legal și am aflat de le de la domnii judecători, întrucât a fost depus ulterior datei de 30 iunie. (…) Ea a fost pusă în libertate în contextul acesta de către Curtea de Apel Alba Iulia și având în vedere că sunt două înscrisuri medicale contradictorii., următorul pas pentru procurori este să solicite trimiterea actelor medico-legale la comisa superioară, pentru a-și da avizul cu privire la unul dintre ele”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, instituția care a instrumentat dosarul de omor. Verificarea documentelor de către comisia superioară va fi cerută în luna august, la următorul termen de judecată în dosar. Cert este că soluția pronunțată de Curte de Apel Alba Iulia este definitivă iar femeia va fi judecată în libertate până la verdictul legiștilor.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia
🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs!
Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
TE-AR PUTEA INTERESA
INFORMARE/PROMOVARE
UNTOLD Dubai a atras peste 190.000 de participanți la cea de-a doua ediție – un succes răsunător în cel mai spectaculos loc din lume,...
Timp de patru zile și nopți de neuitat, Dubai Parks™ & Resorts, una dintre...
ACTUALITATE
Cinci traficanți de droguri, reținuți de DIICOT Alba Iulia! Droguri de mare risc și culturi indoor descoperite la Sebeș și Sibiu
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia au reținut cinci persoane, cu vârste între...
ACTUALITATE
SCANDAL LA PETROȘANI: DOI CONSILIERI PNL ACUZAȚI CĂ AU UZURPAT IDENTITATEA CONSILIULUI LOCAL PE FACEBOOK!
Revolta consilierilor PSD din Petroșani. Zece aleși locali, care dețin majoritatea în Consiliul Local,...

