Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    „Reducerea birocrației – o prioritate a Guvernului Viorica Dăncilă”

    PUBLICAT ÎN

    Alături de măsurile sociale care vizează majorări salariale, reducerea birocrației este una din măsurile principale asumate de Guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă.
    În acest sens, în primele trei luni ale anului 2018, Guvernul a accelerat procesul de debirocratizare și relaxare fiscală.
    Reducerea birocrației pentru persoanele cu venituri independente s-a realizat prin introducerea unei singure declarații fiscale, față de 7 câte erau necesare până acum. S-a redus astfel și numărul termenelor scadente de la 5 la 1. De asemenea, angajații nu mai plătesc CASS pentru drepturile de proprietate intelectuală.
    Tot în primul trimestru al acestui an a fost simplificată procedura de restituire a taxei auto prin eliminarea obligației de a anexa la cererea de restituire documentele privind plata taxei, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a autovehiculului.
    A fost eliminată plata CASS pentru mame și sunt scutiți de la plata CASS cei care primesc indemnizația de creștere a copilului, indemnizația de concediu de acomodare în urma unei adopții și venitul minim garantat.
    O altă măsură de relaxare fiscală este diminuarea nivelul accizei la motorină utilizată drept carburant cu 183,62 lei/tonă, respectiv 217,31 lei/tonă, ceea ce înseamnă o reducere a accizei cu 10%, pentru transportul de mărfuri și persoane.
    A fost majorată cota din impozit redirecționată pentru organizațiile nonguvernamentale de la 2 la 3,5%. Cetățenii pot dona acum mai mult pentru susținerea ONG-urilor și a unităților de cult care furnizează servicii sociale.
    Guvernul PSD-ALDE, dublat de efortul majorității parlamentare, continuă programul de guvernare pentru care românii și-au declarat prin vot încrederea. Măsurile de relaxare fiscală și de reducere a birocracției trebuie să crească în intensitate pentru ca cetățenii să trăiască într-un stat modernizat în ritm european.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Guvernul a aprobat HG-ul care prevede lansarea unui nou program Rabla Auto pentru persoane fizice

    La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Guvernul României a aprobat, în ședința de...

    Natalia Intotero : Programul 35 – Motorul relansării economice a României

    3% Creștere Economică în 3 ani, 5% în 5 ani – investiții, locuri de...

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și evidențe empirice

    Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și...