Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Remember – Trei ani de la tragedia din club Colectiv

    PUBLICAT ÎN

    Trei ani au trecut de la una din cele mai mari tragedii din istoria recentă a României – incendiul din clubul Colectiv.

    După seara de 30 octombrie 2015, 65 de tineri au murit, iar alţi aproape 200 au fost răniţi.

    Chiar şi acum continuă coşmarul supravieţuitorilor.Au fost începute anchete penale, dar la trei ani de la tragedie nu există niciun vinovat. În urma incendiului, au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulţi dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior, la un şi 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.
    Dosarul Colectiv se află în continuare în faza de fond, procesul fiind preluat de curând de un alt judecător după ce magistratul desemnat inițial să cerceteze a ieșit la pensie.
    Asociaţia Colectiv GTG 3010 organizează, marţi, o campanie denumită „Marşul Chitarelor”. Astfel, între orele 19:30 – 20:30, va avea loc marşul comemorativ denumit „Marşul Chitarelor”, în memoria victimelor de la Clubul Colectiv. Între orele 18.30 – 19.30, oamenii se vor aduna în Parcul Unirii, pe trotuarul dinspre magazinul Unirea, iar între orele 19.30 – 20.30, se vor deplasa pe traseul: Parcul Unirii (trotuarul dinspre magazinul Unirea), traversarea intersecţiei Bd. I.C. Brătianu cu Bd. Unirii, Pod Şerban Vodă, Splaiul Unirii, str. Bucur, Piaţa Bucur.
    Traficul rutier va fi închis şi reluat progresiv pe traseul de desfăşurare al marşului, cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul PMB şi al Brigăzii Rutiere.
    Din aproape 1.200 de cluburi existente la nivel naţional, 280 funcţionează fără deţinerea autorizaţiilor de securitate la incendiu, arată IGSU, care mai precizează că în ultimii 3 ani, 8.400 de avize şi autorizaţii au fost emise.
    Amenzile acordate pentru nereguli sunt de peste 76 milioane de lei.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ DE SECURITATE Șl SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

    Săptămâna Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă este un eveniment anual coordonat de...

    Criza din PNL Hunedoara: Atacurile interne pun în pericol susținerea electoratului!

    Atmosfera din cadrul Partidului Național Liberal, filiala Hunedoara, s-a tensionat în ultimele săptămâni, pe...