Libertatea femeii este pusă în discuție la Judecătoria Petroșani, după a ignorat toate restricțiile impuse de magistrați. Femeia are o condamnare cu suspendare iar autoritățile judiciare cer să fie încarcerată.Alina Nadia Ardeleanu, mama din Uricani care și-a lăsat copiii să ardă de vii, a ignorat cu bună știință o serie de obligații impuse de magistrați în urma unui proces în care a fost condamnată la închisoare cu suspendare. Femeia a batjocorit băiețelul unui vecin după ce l-a atras mişeleşte în locuința sa.
Polițiștii însărcinați cu supravegherea femeii au cerut Judecătoriei Petroșani revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere la termenul de judecată de ieri, însă deşi ştia că ar putea ajunge în puşcărie, Ardeleanu nu s-a prezentat. Judecătorii au fost îngăduitori şi au amânat cauza pentru 11 septembrie a.c, însă au emis şi un mandat de aducere pe numele femeii. Pe
de altă parte, Alina Nadia Ardeleanu a atacat soluția judecătorilor și în dosarul în care a fost condamnată pentru rele tratamente aplicate minorului și distrugere. Femeia a primit aproape 11 ani și jumătate de închisoare cu executare. Reamintim că în acest dosar, care urmează a fi tranșat la Curtea de Apel Alba Iulia, mama denaturată a fost găsită vinovată pentru moartea celor trei copilași ai ei. Femeia și-a încuiat în locuință copiii iar pe spătarul unui colțar a așezat o lumânare aprinsă și s-a dus după băutură. Copilașii, două fetițe și un băiețel, au ars de vii iar mama lor a fost găsită beată într-un șanț.