Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabilă pe durata următoarelor patru ore în zone din cinci judeţe aflate în sud-vestul ţării.
Potrivit meteorologilor, până la ora 14:00, în judeţele Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Dolj se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze ce vor atinge la rafală 55-70 km/h.
ANM menţionează că intensitatea vântului va creşte de la o oră la alta în judeţele Gorj şi Vâlcea, iar fenomenul se va manifesta cu precădere în jumătatea sudică a acestora.În intervalul19 martie, ora 11:30 – 19 martie, ora 20:00 în Munții Banatului, Carpații Meridionali și Orientali vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 60…70 km/h, iar pe creste 90 km/h, viscolind și spulberând zăpada. Temporar vor mai fi precipitații sub formă de ploaie și lapoviță, iar la altitudini mai mari de 1500 m, mai ales sub formă de ninsoare. Local se vor acumula cantități ce vor depăși 15…20 l/mp.