Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Sărbătoare cu cruce roşie de Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

    PUBLICAT ÎN

    În fiecare an, pe 26 octombrie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Cuviosul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

    Sfântul Dimitrie a trăit în perioada împăraţilor Diocletian şi Maximian şi a fost fiul prefectului din Tesalonic. După moartea tatălui, acesta a fost numit ca guvernator al Tesalonicului. Sfântul Dimitrie nu a ascuns niciodată faptul că era creştin, drept pentru care acesta a fost şi întemniţat.

    Pe vremea celor doi împăraţi, cei care erau creştini erau supuşi unor chinuri groaznice, ba chiar erau puşi să se lupte cu gladiatorii. Potrivit unei tradiţii creştine, un tânăr pe nume Nestor, îi cere Sfântului Dimitrie binecuvântare înainte să-l omoare pe gladiatorul preferat al împăratului, astfel încât să pună capăt luptelor sângeroase.

    Primind binecuvântarea de la Cuviosul Dimitrie, Nestor reuşeşte să-l omoare cu lancea pe gladiator. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian porunceşte ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu suliţele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir vindecător de boli.

     

    Rugăciune puternică de Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

    „Sfinte Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de Mir, ne rugăm ţie în clipe de mare necaz pentru a ne apăra de primejdia care ne înconjoară. Aşa cum Tu ai reuşit să nu te închini la idoli şi la duşmanii lui Hristos, tot aşa ajută-ne să-i biruim pe toţi duşmanii noştri ştiuţi şi neştiuţi.

    Sfinte Mare Mucenic, dă-ne putere şi binecuvântează-ne să-i învingem pe cei care vor să ne aducă pagubă şi să ne despartă de persoanele pe care le preţuim şi le iubim. Aşa cum L-ai ajutat pe Nestor să-l învingă pe crudul lie, cel care-i omora pe creştinii din Salonic , tot aşa ajută-ne pe noi să scăpăm de dezbinarea, de ura şi de răzbunarea celor care vor să surpe munca noastră şi ajută-ne să scăpăm din cele mai cumplite primejdii. Roagă-l Tu pe bunul Dumnezeu să ne dăruiască nouă marea lui milă. Amin!”

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    DGASPC HUNEDOARA CERE ÎN INSTANȚĂ CONSILIERE PSIHOLOGICĂ OBLIGATORIE PENTRU UN MINOR

    Pe data de 12 februarie 2026 este programat primul termen de judecată la Judecătoria...

    Cum încearcă fostul sindicalist penal Adrian Ștefan Jurcă să-și ”albească” trecutul de infractor

    Protestul lui Adrian Jurca împotriva majorării impozitelor  a fost încă o încercare de a...

    Natalia Elena Intotero solicită clarificări guvernamentale cu privire la viitorul minelor Lonea și Lupeni

    Deputatul PSD Natalia Elena Intotero a adresat, în cursul lunii ianuarie 2026, o interpelare...