Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Sarkozy, inculpat pentru finanţarea ilegală a campaniei sale electorale din 2007

    PUBLICAT ÎN

    Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, inculpat în cadrul anchetei privind finanţarea de către Libia a campaniei sale electorale din 2007, a declarat că trăieşte „infernul calomniei”, potrivit declaraţiei sale în faţa magistraţilor, reprodusă joi pe site-ul publicaţiei Le Figaro, informează AFP.

    „Din 11 martie 2011, trăiesc infernul acestei calomnii”, a declarat Sarkozy, care denunţă de asemenea lipsa unei „dovezi materiale” în acuzaţiile formulate împotriva lui.
    Fostul şef al statului francez a fost pus sub urmărire miercuri seara, pentru „corupere pasivă”, „finanţare ilegală de campanie electorală” şi „tăinuire de fonduri publice libiene”, ceea ce accelerează acest dosar analizat de magistraţi francezi de aproape cinci ani.
    Sarkozy susţine că „a fost acuzat fără nicio dovadă materială”, prin declaraţii ale fostului dictator libian Muammar Gaddafi şi ale apropiaţilor săi, precum şi ale intermediarului franco-libanez Ziad Takieddine. „S-a dovedit în nenumărate rânduri că el (Ziad Takieddine) şi-a însuşit bani ai statului libian”, a continuat Sarkozy.
    „Apropo de Takieddine, aş vrea să vă amintesc că el nu a dovedit pentru această perioadă din 2005 până în 2011 că a avut vreo întâlnire cu mine”, a adăugat fostul preşedinte al Franţei.
    „În timpul celor 24 de ore cât m-am aflat în custodia poliţiei, am încercat cu toată forţa de convingere să arăt că indiciile grave şi concordante care constituie punerea sub urmărire nu sunt întrunite, dat fiind ‘subţirimea’ documentului care a făcut obiectul unei anchete judiciare şi ţinând cont de caracteristicile extrem de suspecte şi de trecutul greu încărcat al lui Takieddine”, a mai declarat Sarkozy.
    „Faptele de care sunt suspectat sunt grave, sunt conştient de asta. Însă dacă, aşa cum nu încetez să spun cu cea mai mare constanţă şi energie, aceasta este o manipulare a dictatorului Gaddafi sau a bandei sale (…), atunci eu le cer magistraţilor să măsoare profunzimea, gravitatea, violenţa nedreptăţii care îmi este făcută”, a declarat fostul preşedinte francez.
    De la publicarea, în mai 2012 pe site-ul Mediapart, a unui document libian care evoca finanţarea campaniei lui Nicolas Sarkozy de către regimul din Libia condus de Muammar Ghaddafi, investigaţiile magistraţilor au avansat considerabil, amplificând suspiciunile legate de finanţarea campaniei electorale din 2007 a fostului preşedinte francez.
    În noiembrie 2016, în pline alegeri primare ale partidului Republicanii, intermediarul Ziad Takieddine a afirmat că transportase suma de 5 milioane de euro cash de la Tripoli la Paris, la finalul lui 2006 şi începutul lui 2007, înainte de a preda banii lui Claude Guéant, care ulterior au ajuns la Nicolas Sarkozy, pe atunci ministru de interne.
    Sursă: Agerpres

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, a primit delegația Republicii Turcia în contextul pregătirii Sezonului Cultural România–Turcia 2028

    Doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul Culturii, a primit astăzi, 14 aprilie 2025, delegația condusă de...

    Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind creșterea primei de sechestrare forestieră

    Executivul a aprobat astăzi, în ședință de Guvern, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și...