Mai multe persoane cu afecțiuni psihice au fost sechestrate de trei indivizi și suspuse la muncă forțată pe moșiile suspecților. Oamenilor le erau luate actele și banii pe care-i primeau drept pensie de handicap. ”Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea a 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane şi supunerea la muncă forțată obligatorie.
În urma extinderii urmăririi penale, în cauză s-a reținut faptul că , în perioada 2019-mai 2023, doi dintre inculpați au recrutat, transportat și adăpostit mai multe persoane vulnerabile cu handicap psihic, în scopul exploatării lor prin muncă. Acestora le-au fost reținute documentele de identitate, acțiune de natură a asigura exploatarea acestora pe o perioadă cât mai îndelungată, dar și accesul la conturile bancare în care erau virate lunar indemnizațiile de handicap cuvenite acestora”, informează procurorii DIICOT.
De asemenea, al treilea inculpat a adăpostit-o, prin constrângere, în imobilele deținute, în scopul exploatării prin muncă, o persoană vulnerabilă cu handicap neuropsihic ,unde a supus-o la muncă forţată (persoana vătămată a fost obligată să îngrijească animalele, să efectueze diferite activităţi agricole, să muncească în gospodăria acestuia şi să îndeplinească orice alte sarcini ).