Tribunalul Hunedoara l-a găsit vinovat pe Constantin Pavăl pentru infracțiunea de luare de mită. Soluția primei instanțe nu este definitivă.Juristul Primăriei Lupeni a fost acuzat de luare de mită de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Alba Iulia, după ce i-ar fi solicitat unui om de afaceri 50.000 de euro pentru a-l ajuta să concesioneze o suprafaţă de teren de 160 mp, aflată în proprietatea administraţiei locale.
”În concret, procurorul a reţinut în rechizitoriu că, în calitate de funcționar public-consilier juridic principal în cadrul Compartimentului Juridic al Primăriei Mun. Lupeni având ca atribuții de serviciu încheierea contractelor de concesiune, participarea la sedințele comisiilor de licitații ale Primăriei Lupeni, ar fi pretins inițial în data de 12 octombrie 2022 o sumă de bani , iar ulterior în data de 13 octombrie 2022 ar fi fost de acord cu suma de 7000 euro oferită de martor pentru ca, mai apoi, în data de 01 noiembrie 2022 să şi primească suma de 7000 euro, de la martorul (…) sume de bani pretinse și primite în legătură cu serviciul și pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv convocarea şedinţei, întocmirea referatului de constituirea a comisiei de negociere desemnată prin Dispoziția primarului mun. Lupeni și prin HCL emisă de UAT Lupeni și finalizarea procedurii de concesionare a unui teren în suprafață de 160 mp înscris în CF 63486 Lupeni nr cadastral 63486”, se arată în dosar. Instanța din cadrul Tribunalului a stabilit că din probe rezultă mai presus de orice îndoială rezonabilă faptul că juristul a săvârşit cu vinovăţie infracţiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată. Constantin Pavăl a susținut că ”trimiterea sa în judecată este rezultatul unei înscenări puse la cale de denunţător şi de Primarul Municipiului Lupeni”. În baza acuzațiilor procurorilor DNA, Pavăl a fost condamnat la 3 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a), b) şi g) C.pen. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
Merge la pușcărie
Instanța din cadrul Tribunalului Hunedoara a hotărât ca juristul Pavăl să execute în regim de detenţie cei 3 ani de închisoare ”pentru că inculpatul nu a prezentat semne de regret sincer sau semne că ar fi înţeles faptul că a comis o infracţiune gravă ori că ar depune voluntar eforturi pentru reevaluarea şi corectarea comportamentului său viitor. A încercat să se disculpe în mod mincinos, scop în care încercat să arunce răspunderea pentru fapta sa asupra altor persoane”.
Tribunalul a menținut măsura preventivă a controlului judiciar. Constantin Pavăl poate face apel la soluția pronunțată de tribunal, la fel cum pot acționa și procurorii DNA.