Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Şefa de achiziţii de la Spitalul Obregia, reţinută de DNA

    PUBLICAT ÎN

    Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea Elenei Faur, la data faptei şef al Serviciului Achiziţii din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, sub acuzaţia de abuz în serviciu în legătură cu atribuirea de contracte unor societăţi „agreate” care practicau preţuri supraevaluate cu până la 1.100%.
    Potrivit unui comunicat, Elena Faur este acuzată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
    „În perioada octombrie 2012 – decembrie 2016, inculpata Faur Elena, în calitate de şef al Serviciului Achiziţii din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ‘Prof. Dr. Alexandru Obregia’, şi-a îndeplinit în mod defectuos, prin încălcarea legislaţiei primare, atribuţiile de serviciu ce îi reveneau în domeniul achiziţiilor publice cu privire la cercetarea pieţei pentru obţinerea celei mai bune oferte, negocierea condiţiilor comerciale cu furnizorii etc. Concret, inculpata Faur Elena a atribuit contractele de achiziţie lucrări sau produse doar unor societăţi ‘agreate’ deşi preţurile practicate de acestea erau mult mai mari decât cele practicate de alţi operatori economici”, arată DNA.
    Conform sursei citate, în urma comparării preţurilor cu care produsele au fost comercializate către spital cu preţurile la care aceste societăţi au achiziţionat produsele, a rezultat o supraevaluare a acestora cu 200% până la 1.100%.
    Prin aceste demersuri a fost produs unităţii medicale un prejudiciu de 2.994.608,69 lei, ce constituie totodată un folos necuvenit pentru firmele beneficiare al contractelor, arată anchetatorii.
    Inculpata Elena Faur va fi prezentată marţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
    În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

    Sursă: Agerpres

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Natalia Intotero: Aproape 200 de elevi din Hunedoara au ajuns în Parlament, într-o lecție directă despre cum se fac legile

    Aproape 200 de elevi și tineri din județul Hunedoara au participat, în această săptămână,...

    MINCIUNI inventate pentru a dărâma Jiul Petroșani! Jucătorii Jiului, staff-ul – toți și-au primit lefurile până la ultimul leu!

    Jucătorii Jiului, staff-ul – toți și-au primit lefurile până la ultimul leu!  Dovezi-bombă: înregistrări care...

    PSD HUNEDOARA: COMUNICAT DE PRESĂ – EȘECURI, CONTRADICȚII ȘI CONFUZII LA VÂRFUL PNL HUNEDOARA

    Într-o tentativă grosolană de a falsifica realitatea și de a șterge cu o cârpă...