Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Sibiu: În patru localităţi va fi obligatorie purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice şi se închid majoritatea restaurantelor!

    PUBLICAT ÎN

    Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sibiu a decis, marţi, că devine obligatorie purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice deschise din localităţile Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal, unde slujbele se vor oficia doar în curţile bisericilor şi vor fi închise majoritatea restaurantelor, începând de miercuri, 7 octombrie, până în 20 octombrie, potrivit prefectului Mircea Creţu.
    „Începând cu data de 7 octombrie, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00 se va institui obligaţia purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele aflate pe teritoriul localităţilor Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal prezente în toate spaţiile publice deschise. Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani”, a declarat marţi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Gabriel Budescu.
    Măsurile au fost decise ca urmare a propunerilor făcute de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP), care a anunţat că în Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal rata de incidenţă cumulată din ultimele 14 zile este între 1,5 şi 3 la mia de locuitori.
    Majoritatea restaurantelor vor fi închise, excepţie fac mall-ul şi marile magazine şi restaurante din lanţuri multinaţionale din localitatea Şelimbăr.
    „Începând cu data de 07.10.2020, ora 00:00 până la data de 20.10.2020, ora 24:00, în localităţile Şelimbăr, Cârţişoara, Vurpăr şi Merghindeal, se va interzice organizarea evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente, funcţionarea restaurantelor, barurilor, cafenelelor şi a cluburilor. Se vor excepta de la această măsură următoarele unităţi din localitatea Şelimbăr: Kaufland – Şoseaua Sibiului, nr. 1A, Shopping City Sibiu – Şoseaua Sibiului, nr. 5, KFC – Şoseaua Sibiului nr. 5, McDonald’s – Şoseaua Sibiului, nr. 1 Fast-Food Yammy Young – Şoseaua Sibiului n.r 5, El Gringo – Şoseaua Sibiului. Vor face excepţie de la această măsură persoanele cazate în unităţi hoteliere, care pot servi masa în cadrul restaurantelor acestora”, se precizează într-un comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.
    Potrivit sursei citate, se recomandă ca slujbele să fie oficiate în curţile bisericilor şi credincioşii trebuie să poarte masca de protecţie şi să păstreze distanţa fizică de 2 metri între persoane.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Agresiune la adresa unui jurnalist, martor într-un proces împotriva interlopului Pavel Tisaru

    În această seară, Andrei Lăcătuș, finul interlopului Pavel Tisaru, a intrat cu intenție pe...

    ULTIMA ORĂ: SOLDAȚII NORD-COREENI AU AJUNS LA GRANIȚA UCRAINEI

    Situația din Ucraina se complică pe fondul rapoartelor recente care indică faptul că soldați...

    ACCIDENT GRAV PE AUTOSTRADA A1, APROAPE DE SIMERIA: CARAMBOL CU PATRU AUTOTURISME

    Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, un accident grav a...