Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat miercuri o sentință care alimentează înverșunarea antivaxerilor, declarând că tribunalele pot considera vaccinurile drept cauză a unei boli, chiar și în absența unei dovezi științifice concrete.
Cel mai înalt tribunal european spune că dacă dezvoltarea unei boli coincide cu perioada în care o persoană a fost vaccinată, dacă persoana era înainte sănătoasă și fără istoric medical al bolii în familie, precum și dacă un număr semnificativ de cazuri sunt raportate în cazul unui anumit vaccin, aceasta este o dovadă suficientă.
Aceasta spune că „dovezi consistente și specifice” legate de perioada, starea de sănătate precedentă, lipsa unui istoric în familie sunt suficiente, scrie CNN.com.
Într-un comunicat de presă, un reprezentant Sanofi Pasteur a declarat: „Nu este rolul nostru să comentăm această decizie legală. Totuși, Sanofi Pasteur dorește să reitereze faptul că vaccinurile companiei sunt sigure și eficiente în a proteja împotriva bolilor infecțioase. Vaccinurile noastre pe Hepatita B sunt sigure și bine tolerate. Au fost aprobate de Autoritățile de Sănătate și vândute de mai bine de 30 de ani”.
Decizia a atras numeroase critici din partea experților.