Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Sorin Blejnar a fost reținut de procurorii DNA

    PUBLICAT ÎN


    Fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost reținut de procurorii DNA. Acesta este acuzat de trafic de influență, în urma căruia ar fi primit alături de alți funcționari ai ANAF-ului, circa 3 milioane de euro.
    Comunicatul DNA:
    „Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 7 noiembrie 2016, a inculpatului
    BLEJNAR SORIN, la data faptei de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) cu rang de secretar de stat, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influență,
    În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
    În cursul anului anul 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menționată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.
    Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unor subalterni, pentru ca acești să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri.
    În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și ceilalți funcționari implicați în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive.
    În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale.
    Inculpatului Blejnar Sorin i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 8 noiembrie 2016, Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.”

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    After-party-ul Bobocilor de la „Carmen Sylva”, ținut într-o sală fără autorizație ISU. Inspectorii au constatat deficiențe grave și au aplicat amenzi de 67.000 de...

    Locația în care s-a desfășurat after-party-ul Balului Bobocilor de la Colegiul „Carmen Sylva” din...

    Cinci traficanți de droguri, reținuți de DIICOT Alba Iulia! Droguri de mare risc și culturi indoor descoperite la Sebeș și Sibiu

    Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia au reținut cinci persoane, cu vârste între...