În anul Centenarului, fotbaliștii de milioane ai naționalei sunt așteptați la echipa care i-a lansat în fotbalul mare.
Nicolae Stanciu și Gicu Grozav, două dintre piesele de bază selecționerului Cosmin Contra, au viitorul scris deja! Cel puțin asta susțin oamenii de la Unirea Alba Iulia, club de la care ei au plecat spre marea performanță.
Mijlocașul cumpărat de Sparta Praga de la Anderlecht pentru nouă milioane de euro (record absolut al clubului ceh) și atacantul Gicu Grozav, fotbalist evaluat de cei de la Bursapor la aproximativ două milioane de euro, sunt chemați la Alba Iulia în momentul în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire să facă marea unirea fotbalistică și să pună umărul la renașterea echipei care acum evoluează în liga a treia.
Pe lângă ei, cei din Alba se laudă și cu alte nume care au cochetat cu ”sportul-rege” din prima ligă: Mihai Mincă, Păcurar, Călin Cristea sau Florin Ilie. Ciprian Selagea, Alex Giurgiu și Ionuț Grozav –fratele mai mare al lui Gicu – sunt deja la Unirea și-i așteaptă pe ceilalți lor să li se alăture.
”Cu Gicu și Stanciu ne-am bate la cupele europene”
Oficialii Unirii, fostul rapidist Mihai Dăscălescu, acum președinte la Unirea, și antrenorul Adrian Bicheși, visează cu ochii deschiși la momentul reîntoarcerii vedetelor acasă.
”Ne-am bate la cupele europene. Sută la sută, am fi în primele șase, în play-off. Din păcate, situația financiară a clubului nu a fost bună, iar acești jucători s-au dus unde au fost plătiți mai bine. E greu să ții jucători ca Gicu Grozav sau Nicușor Stanciu în prima ligă, când ei evoluează în campionate puternice, pe sume mari și cu evoluții bune spre foarte bune la națională” – Mihai Dăscălescu, președinte Unirea Alba Iulia.
”Poate nu am fi campioni, dar am fi sigur bine în Liga 1. La cum arată fotbalul acum, am avea șanse mari cu o echipă doar din jucătorii născuți și crescuți în Alba-Iulia” – Adrian Bicheși, antrenor Unirea Alba Iulia.
Ionuț Grozav: ”Băieții vor să revină la Unirea”
Ionuț Grozav, fratele mai mare al lui Gicu, le-a aprins imaginația fanilor, dezvăluind planurile fotbaliștilor plecați de la Alba pe milioane de euro.
”În viitor, cu siguranță ei vor veni la club. Eu cred că am putea sta liniștiți în Liga 1 cu o echipă formată din fotbaliștii din Alba Iulia. Nu știu dacă ne-am bate la titlu, dar sigur am fi undeva acolo sus. Poate deveni realitate acest lucru, băieții asta își doresc, ca la finalul carierei să joace la Unirea Alba Iulia” – Ionuț Grozav, fundaș Unirea Alba Iulia
” Este o ideee realizabilă, asta își doresc cu toții, ținem legătura și mi-au spus că mai devreme sau mai târziu, când se vor retrage din fotbal, aici o vor face”- Ciprian Sălagea, căpitan Unirea Alba Iulia
” Cu Gicu și Stanciu cu sigurnță ne-am bate la titlu, dar ei probabil vor veni peste 5-6 ani” – Alex Giurgiu, mijlocaș Unirea Alba Iulia