Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Strada Maleia a intrat în reparații, iar până la sfârșitul acestei săptămâni lucrarea derulată cu fonduri de la bugetul local va fi finalizată

    PUBLICAT ÎN

    Programul de reparații pentru arterele rutiere din localitate pentru anul 2021 includea și acest tronson de drum, până la intersecția de la Jieț, dar am început cu reabilitarea DN 66 în zona Livezeni, am continuat cu ieșirea către Hațeg, iar acum suntem pe strada Maleia.
    De precizat că se realizează doar lucrări de reabilitare punctuale, respectiv plombări, astfel încât să se poată circula în condiții decente până anul viitor, când această arteră de circulație va intra într-un amplu program investițional ce vizează refacerea infrastructurii, un nou covor asfaltic, precum și elemente noi și moderne de iluminat stradal. Așa cum am anunțat, am reușit să prindem pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții mai multe obiective investiționale din domeniul infrastructurii, inclusiv reabilitarea străzilor General Vasile Milea și Maleia, un proiect estimat la aproape 9 milioane de lei.
    De la începutul acestui an, pe programul de reparații finanțat de la bugetul local al Municipiului Petroșani am alocat 2,5 milioane de lei cu tot cu TVA, cei mai mulți bani fiind cheltuiți pentru reabilitarea DN 66 în zona Livezeni, unde a fost turnat covor asfaltic, pe 4 benzi de circulație.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Papa Francisc a murit la 88 de ani. A condus Biserica Catolică timp de 12 ani

    Vaticanul este în doliu după moartea Papei Francisc, care s-a stins din viață la...

    Ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, a primit delegația Republicii Turcia în contextul pregătirii Sezonului Cultural România–Turcia 2028

    Doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul Culturii, a primit astăzi, 14 aprilie 2025, delegația condusă de...