Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    SUNTEM UNIȚI!

    PUBLICAT ÎN

    Organizația Județeană Hunedoara a Partidului Social Democrat condamnă cu fermitate gestul celor care au părăsit PSD în ultimele zile pentru a se alătura celor care, atacând în permanență partidul nostru, s-au dovedit a ne fi adversari. Gestul acestora este lipsit de onoare față de colegii de partid, dar mai ales față de oamenii care au votat PSD și care și-au pus toată încrederea în proiectul nostru de țară.
    PSD a fost, este și va fi cel mai puternic partid din România indiferent de numărul celor care vor prefera să se refugieze în taberele adversarilor noștri politici, indiferent de vocile agresive care strigă de pe margine în încercarea de a destabiliza guvernarea.
    PSD este partidul care a realizat și realizează cele mai importante lucruri pentru România și pentru bunăstarea românilor. Este partidul care s-a angajat să pună în practică cel mai ambițios program de guvernare de la Revoluție încoace. PSD este partidul care, prin măsurile pe care le ia, în Guvern și în Parlament, redeschide România, reconstruiește speranțele românilor și susține dezvoltarea armonioasă a întregii țări.
    Noi, membrii PSD Hunedoara, rămânem uniți pentru a duce la îndeplinire cel mai ambițios program de guvernare pe care l-a avut România în ultimele decenii. Suntem conștienți că sunt presiuni enorme și se alocă resurse uriașe pentru dezbinarea, prin orice mijloace, a partidului nostru cu scopul de a ne împiedica să ducem la capăt aceste reforme vitale pentru societate și democrație.
    Cei care au trădat PSD sunt doar piese de conjunctură în acest plan subversiv de a împiedica cu orice preț adoptarea Legilor justiției și îndeplinirea programului de guvernare prin care PSD poate reconfirma că este partidul cel mai capabil să conducă România.
     

    Răspunsul nostru este cât se poate de clar și simplu de înțeles:

    Suntem uniți! Nu cedăm! Mergem până la capăt!

     
    Biroul de Presă al Organizației Județene a Partidului Social Democrat – Hunedoara

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    SCANDALOS! JUDECĂTORII CCR VOR DECONTAREA MEDICAMENTELOR DIN BANI PUBLICI!

    Īn timp ce românii se luptă cu scumpirile și sistemul sanitar deficitar, judecătorii Curții...

    SCANDAL ÎN POLIȚIA ORADEA: DOI ȘEFI DIN BCCO, TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ PENTRU ABUZ ÎN SERVICIU ȘI UZURPAREA FUNCȚIEI

    BOMBA ÎN SISTEMUL JUDICIAR! Doi comisari-șefi din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate...

    PERCHEZIȚII ÎN PETROȘANI! CONSILIERUL AUR, VIOREL DURA, DUS LA AUDIERI

    DESCINDERI DE AMPLOARE în Petroșani! Reprezentanții IPJ Gorj, sprijiniți de colegii de la IPJ...