Un individ băut bine a pus pe jar autoritățile după ce a amenințat mai mulți oameni cu un cuțit. Totul s-a întâmplat în zona centrală a municipiului Deva, în fața unui magazin, nu foarte departe de sediul IPJ Hunedoara.
”La data de 13 iunie 2024, în jurul orei 12:10, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat aflat sub influența băuturi alcoolice, având în mână un cuțit, se manifestă agresiv față de persoanele aflate în fața unui magazin situat pe strada Mihai Eminescu, din Deva, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat bărbatul în cauză, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Deva, care a fost condus la sediul Poliției Municipiului Deva, în vederea continuării cercetărilor”, a informat IPJ Hunedoara. Individul ar putea ajunge în arest preventiv, acesta fiind reținut de polițiști pentru 24 de ore. Este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.