Lideri în campionatul intern, rugbyștii de la CSM București trag tare la antrenamente pentru cea mai importantă parte a sezonului
Titlul! Acesta este cuvântul de bază în vestiarul rugbyștilor de la CSM București.
”Tigrii” au revenit din vacanță, iar gândurile le zboară direct la ceea ce ar însemna o premieră în istoria clubului la rugby: câștigarea SuperLigii.
Pentru asta, sportivii de la CSM București trag din greu în perioada pre-competițională și spun că, deși antrenamentele fizice nu sunt preferatele lor, au avut grijă să le execute chiar și de sărbători, așa cum li s-a indicat de către preparatorul fizic.
”Nu este dificilă readaptarea la efort, chiar dacă am avut o lună de vacanță. Am intrat mai ușor în pregătire pentru că am făcut antrenamente și de sărbători. Suntem pe primul loc, dar asta nu înseamnă acum ceva, sperăm să câștigăm campionatul și să cucerim Cupa României, iar pentru asta facem orice sacrificiu. O luăm pas cu pas, ne pregătim, cu toate că lunile ianuarie și februarie sunt foarte grele, avem parte numai de antrenamente fizice, nu prea vedem mingea” – Florin Vlaicu, rugbyst CSM București.
Pentru că temperatura și terenurile nu sunt la standarde care să le permită să se antreneze corespunzător, ”tigrii” au intrat în sala de forță și se pregătesc fie cu greutăți de sute de kilograme, fie la spinning, acolo unde pedalează zeci de kilometri.
„Am avut program individual de pregătire și l-am respectat cu toții pentru că știam ce ne așteaptă. Ne dorim să spargem gheața pentru a ieși campionii României. Suntem și în finala Cupei, avem un meci și trebuie să-l câștigăm, să demonstrăm că nu a fost întâmplător trofeul câștigat sezonul trecut. Adversarii ne privesc altfel de ceva timp, de când am început să cucerim trofee, dar asta este bine, înseamnă că ne punem serios amprenta asupra campionatului” – Stelian Burcea, rugbyst CSM București.
”Am avut o perioadă lungă de vacanță, dar n-a fost pauză totală pentru că am avut program individual de pregătire și fiecare a fost responsabil pentru cum s-a antrenat. Perioada de presezon nu este preferata noastră, ne dorim să avem meciuri, să jucăm rugby, dar este nevoie de această pregătire. Avem de muncit până la titlu, suntem într-o poziție bună, dar este cale lungă până în vârful muntelui. Suntem pe drumul cel bun, se fac schimbări și la nivel de jucători și sper ca la final echipa să aducă trofee în vitrina clubului” –Valentin Calafeteanu, rugbyst CSM București.
Au făcut deja primul transfer
Nici nu au început bine pregătirile și oficialii de la CSM București au punctat la capitolul transferuri. L-au adus de la Timișoara pe internaționalul Marian Drenceanu, rugbyst de linia a doua, care are în palmares nu mai puțin de zece trofee cucerite în cei opt ani petrecuți la clubul de pe Bega.
”Am ales să vin la CSM București pentru că aveam nevoie de o schimbare și îmi doream o nouă provocare în carieră. CSM este un club cu pretenții, ne dorim să câștigăm tot. Simt că fac parte din familia CSM-ului și că sunt tigru. Este un avantaj pentru mine că mă știu cu mulți dintre noii mei colegi, adaptarea și integrarea vor fi mult mai ușoare” – Marian Drenceanu, rugbyst CSM București.