Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

     “Tricolorii” speră să evite Franța în drumul spre Mondial

    PUBLICAT ÎN

    Naționala masculină de handbal s-a întors victorioasă de la turneul preliminar din Italia, prima fază de accedere la Campionatul Mondial din 2021 din Egipt. Jucătorii antrenați de Rareș Fortuneanu au obținut trei victorii din trei meciuri și s-au calificat la barajul ce va avea loc în aprilie.
    “Tricolorii” au învins Georgia (29-24), Kosovo (32-21) și Italia (29-24) la turneul din Peninsulă. Mulțumiți de rezultat, handbaliștii sunt conștienți că greul abia acum începe. La barajul (tur-retur) din aprilie, România va juca împotriva unei echipe care este prezentă, în această perioadă, la Campionatul European. “Tricolorii” speră să evite Franța.
    “A fost un turneu dificil, chiar am avut emoții în primul meci, cu Georgia. Apoi ne-am dat drumul la joc. Sunt multe posibilități în ceea ce privește următorul adversar, Serbia, Bosnia, vom vedea. Până atunci trebuie să muncim, să ne antrenăm. Când va veni timpul să demonstrăm, vom încerca să ne calificăm. Rareș Foruneanu este super, ne bucurăm că este alături de noi și că a venit la națională” – Ionuț Iancu, component al echipei naționale de handbal a României.
    “Ca să ajungem acolo unde toată lumea își dorește, trebuia să câștigăm acest turneu. Au fost trei meciuri bune, deși adversarii au fost modești. Mai departe vom avea parte de meciuri mult mai grele. Am vrea să evităm Franța, dacă se poate” – Marius Mocanu, component al echipei naționale de handbal a României.
    Dedu: “Locul naționalei României nu este la acest nivel”
    Prezent la turneul din Italia, Alexandru Dedu s-a declarat mulțumit de prestația “tricolorilor”. Președintele Federației Române de Handbal are încredere deplină în jucătorii tineri de la națională.
    “Așa cum s-a văzut, locul nostru nu este la acest nivel. Indiferent de adversar, noi o să ne batem exact atât cât putem. La finalul turneului le-am spus băieților că sunt ani de zile de când nu am mai văzut o atmosferă atât de profesionistă și de prietenie ca acum. Sunt foarte mulțumit de cum s-a comportat echipa, în afara terenului și în teren. Sunt jucători tineri care ne dau speranțe, s-au bătut cât au putut de mult și ăsta e un semn bun” – Alexandru Dedu, președinte FR Handbal.
    Ultima participare a reprezentativei noastre la un turneu final datează din 2011, la  Campionatul Mondial din Suedia. „Tricolorii” s-au clasat atunci pe locul al 19-lea.


     
     

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara”

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara” „Mereu...

    Marcel Ciolacu: “Visez o țară în care fiecare român care muncește onest are un salariu decent”

    Marcel Ciolacu, premierul României și candidatul PSD la președinția României, a prezentat principalele direcții...

    Pactul pentru Satul Românesc – soluțiile PNL pentru dezvoltarea zonelor rurale!

    Județul Hunedoara este recunoscut prin spectaculozitatea reliefului, prin bogăția de obiective istorice și culturale,...