Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Turiștii străini caută sălbăticia Parângului

    PUBLICAT ÎN

    Parângul nu înseamnă doar schi, acest lucru fiind dovedit turiştii străini care vin în extrasezon pentru drumeţii montane şi sălbăticia muntelui.
     
    Nu se compară cu Retezatul însă din ce în ce mai mulţi pasionaţi de drumeţii montane ajung în Parâng, unde fac trasee de creastă ori merg să viziteze lacurile aflate la circa 2000 de metri altitudine. În mare parte sunt străini, cehi, polonezi, unguri dar şi români, iar toţi se arată încântaţi de alegerea făcută şi spun că Munţii Parâng sunt printre cei mai frumoşi. „Nu sunt foarte mulţi turiști ca să spui că e agitaţie, sunt străini şi vin în special la sfârşit de săptămână. Fac trasee, drumeţii şi caută să se relaxeze şi să profite de aerul curat”, spune unul dintre angajații Telescaunului Parâng. Pe viitor, odată cu finalizarea proiectului privind dezvoltarea domeniului schiabil din Staţiunea Parâng, administraţia vrea să atragă vizitatori şi în extrasezon, adică pe timp de vară. Deja sunt proiecte pentru diferite competiţii montane de talie internaţională dar şi alte activităţi care să-i convingă pe turişti că staţiunea poate oferi mai mult decât pârtii de schi. Un plus de ”publicitate” aduce și vizitele repetate ale șefului statului, Klaus Iohannis ajungând în acest an în două rânduri în stațiunea de deasupra Petroșaniului.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Consiliera PNL Lupeni Cristina Ciucu o acuză pe jurnalista Ramona Roșulescu de ștergerea comentariilor și blocarea dialogului public

    Un mesaj public asumat de Cristina Ciucu, consilier local PNL în municipiul Lupeni, readuce...

    Daniel Stepan îi transmite un avertisment direct consilierului PNL Cosmin Rădescu. Renunță la teatru și la jocurile de culise

    Un mesaj public postat de Daniel Stepan a provocat reacții în spațiul politic local,...