Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin.
„Astăzi, 17 martie 2023, Camera preliminară a II-a Curții Penale Internaționale (CPI) a emis mandate de arestare pe numele a două persoane în contextul situației din Ucraina: domnul Vladimir Vladimirovici Putin și doamna Maria Alekseyevna Lvova-Belova”, se spune într-o informare pe site-ul CPI.
„Domnul Vladimir Vladimirovici Putin, născut la 7 octombrie 1952, președinte al Federației Ruse, este presupus responsabil pentru crima de război vizând deportare ilegală a populației (copii) și pentru cea de transfer ilegal de populație (copii) din zonele ocupate ale Ucrainei în Federația Rusă (…)
Crimele ar fi fost comise pe teritoriul ucrainean ocupat începând, cel puțin, din data de 24 februarie 2022.
Există motive rezonabile de a crede că dl. Putin poartă o răspundere penală individuală pentru crimele menționate anterior, (i) pentru că a comis faptele în mod direct, împreună cu alții și/sau prin intermediul altora (…) pentru că nu a exercitat un control corespunzător asupra subordonaților civili și militari care au comis faptele sau au permis comiterea acestora și care se aflau sub autoritatea și controlul său efectiv”, se spune în textul menționat.
Consecința deciziei anunțate, vineri, de președintele Curții Penale Internaționale, Piotr Hofmanski, este că dacă președintele rus intră în vreunul dintre statele membre CPI, riscă să fie arestat.