Incidentul a avut loc în zona centrală a municipiului Hunedoara, în vara acestui an, iar unul dintre cei cinci trecători fugăriți și amenințați cu sabia de către individ a avut nevoie de spitalizare. Potrivit anchetei, interlopul și-a ales victimele la întâmplare, fără un motiv. ”Persoana vătămată a arătat că l-a observat pe inculpat venind dinspre autogară și purtând un radio care era pornit și un rucsac. Acesta a venit la el și l-a întrebat dacă este șmecher, persoana vătămată simțind că se afla sub influența băuturilor alcoolice. I-a spus să se liniștească, dar inculpatul s-a retras puțin, a scos din rucsac un cuțit tip macetă pe care apoi i l-a pus la gât, spunându-i că îl omoară. Ca urmare a temerii persoana vătămată a prins de lama cuțitului, dar inculpatul a tras de acesta, tăind la mâna persoana vătămată. (…) Inculpatul a venit însă la autoturism, la geamul portierei la care se afla acesta și l-a amenințat și pe el cu moartea, totodată îndreptând cuțitul către el. (…)L-a observat totodată pe inculpat cum a fugit după două alte persoane care stăteau în fața magazinului alimentar de lângă brutărie, dar acestea s-au refugiat în interiorul magazinului și au blocat ușa. (…)Inculpatul i-a observat, a venit la ușa de acces zâmbind și a gesticulat cu maceta către ei, dar ușa fusese închisă de către angajatele din magazin”, se arată în dosar. Un echipaj al Poliției Locale Hunedoara a fost direcționat la incident iar agentul a arătat că individul era înarmat cu o macetă cu lama de aproximativ 50 de centimetri. Acesta a predat de bunăvoie maceta și nu a opus rezistență. Individul a fost acuzat de lovire și alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Când a fost trimis în judecată de către procurorii din Hunedoara, una dintre acuzații a fost retrasă întrucât bărbatul tăiat cu maceta și-a retras plângerea. Procurorii au mai stabilit și că individul își cumpărare maceta cu câteva zeci de minute înainte de a provoca scandalul. La anchetă a susținut că nu a avut nicio intenție de a-l lovi sau tăia pe tânăr și nu a amenințat pe nimeni. În baza probelor, Judecătoria Hunedoara l-a condamnat la mai multe pedepse pe individ, iar după comasare a rezultat o sentință de 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare.
SPONSORIZATE
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia
🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs!
Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR
🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila!
📁 Cu Serviciile noastre de...
ANUNȚURI-PUBLICITATE
Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!
Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...
TE-AR PUTEA INTERESA
INFORMARE/PROMOVARE
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ SEMNAT ÎN SECTORUL CULTURĂ: DREPTURI CLARE PENTRU SALARIAȚII DIN DOMENIU
Negocierile privind noul contract colectiv de muncă la nivel de sector cultură au fost...
ACTUALITATE
Rădoi Raul Alexandru, apropiat al interlopului Pavel Tisaru, s-a filmat în cabina de vot și a postat clipul pe rețelele sociale. Poliția s-a autosesizat....
Un nou gest de sfidare a legii a fost comis în ziua alegerilor în...
ACTUALITATE
Goman Marius Alin, membru al grupării interlope conduse de Pavel Tisaru, acuzat de agresiune violentă asupra unei femei. Dosarul a fost transmis la Parchetul...
Potrivit surselor noastre, în urmă cu aproximativ două săptămâni, o femeie a fost agresată...