Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    UPDATE | Garaje forțate în cartierul Dimitrov. Precizările IPJ Hunedoara

    PUBLICAT ÎN

    După publicarea informațiilor privind spargerile semnalate în zona garajelor din cartierul Dimitrov, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a transmis un punct de vedere oficial.

    Potrivit reprezentanților IPJ Hunedoara, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani efectuează cercetări într-un dosar care vizează fapte de tentativă de furt calificat.

    Conform informațiilor transmise de poliție, din garaje nu au fost sustrase bunuri, însă au fost constatate urme de forțare, iar în prezent se desfășoară activități specifice pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.

    De asemenea, polițiștii au precizat că există un cerc de persoane bănuite, iar verificările continuă pentru identificarea și tragerea la răspundere a celor implicați.

    În același context, rămâne de analizat și posibila existență a infracțiunii de distrugere, având în vedere că ușile unor garaje ar fi fost forțate sau deteriorate. În astfel de situații, legislația penală prevede că deteriorarea sau degradarea bunurilor aparținând altor persoane poate constitui infracțiunea de distrugere.

    În acest sens, ar fi util ca polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani, sub coordonarea structurilor competente din cadrul IPJ Hunedoara, să analizeze toate elementele de fapt pentru a stabili încadrarea juridică completă a faptelor, astfel încât eventualele persoane responsabile să răspundă pentru toate infracțiunile comise.

    Redacția Observatorul Național TV va urmări evoluția cazului și va reveni cu informații pe măsură ce ancheta avansează.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Garaje sparte în Petroșani, în cartierul Dimitrov. Cetățenii cer măsuri ferme pentru siguranța publică

    Mai multe garaje din cartierul Dimitrov ar fi fost sparte în ultimele zile, potrivit...

    Durere imensă în Valea Jiului. O voluntară a Crucii Roșii Petroșani a murit la doar 19 ani

    O tânără cunoscută pentru implicarea sa în activități umanitare a pierdut lupta cu o...

    Judecătoria Petroșani: afirmațiile lui Câmpean Andrei au fost denigratoare. Instanța îl obligă să plătească despăgubiri jurnalistului Robert Wagner

    Judecătoria Petroșani a stabilit, printr o hotărâre pronunțată la finalul lunii februarie, că afirmațiile...