O lume întreagă dispare din jurul ei, atunci când degetele ei ating clapele pianului. Este vorba despre o tânără talentată, care de șase ani a îndrăgit foarte mult muzica. Viorelia Lesnic este elevă la Liceul din satul Grimăncăuți, din Briceni. Cu Beethoven, Mozart și Chopin se întâlnește zi de zi pe clapele unei pianine și îi sunt dragi melodiile pe care și le compune.
„De mică îmi place muzica. Am decis singură că îmi este drag pianul, părinții la fel m-au susținut în ceea ce-mi plănuiam să fac. Așa au apărut primele melodii. Stând nopțile la pian, fredonând, analizam schițe de melodii după care și versuri pe hârtie”… sunt cuvintele unei eleve care nu rosteşte vorbe mari şi care aşază vise şi speranţe în interpretarea lucrărilor scrise de ea. De altfel, tânăra a reușit să-și lanseze o piesă care a fost compusă de către ea.
Viorelia Lesnic este elevă în clasa a XI-a şi de vreo șase ani, pianul şi claviatura fac parte din viaţa ei. Studiază pianul de la 11 ani. Aşchia nu sare departe de trunchi, iar în cazul Vioreliei proverbul se dovedeşte a fi cum nu se poate mai adevărat, dragostea pentru muzică şi talentul fiind moştenire de la mama sa.
„Talentul de a cânta l-am moștenit de la mama. Anume asta m-a determinat să învăț pianul.”, mărturiseşte Viorelia.
VIDEO
În spatele zâmbetului ei stau multe ore de practică, multe ore de-a lungul cărora a descifrat încet-încet tainele pianului. Totul a început pe când avea 11 ani și s-a transformat într-un studiu serios, aşa că acum nu e zi în care clapele să nu fie „îmblânzite” prin ore şi ore de exersat.
Vezi mai mult: http://tv8.md/2019/01/13/video-o-fata-un-pian-o-poveste/
Sursa: http://tv8.md/