Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret privind impunerea de interdicții Coreii de Nord în conformitate cu prevederile unei rezoluții adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, relatează Reuters.
Oficiali nord-coreeni au respins o propunere privind convorbiri directe cu omologii lor sud-coreeni la Sankt Petersburg, a anunțat luni agenția RIA Novosti, citată de Reuters.
Moscova a cerut celor două țări, care sunt reprezentate în cadrul unui forum parlamentar în Rusia, să profite de ocazia de a organiza convorbiri directe pentru a încerca să diminueze divergențele de opinie în legătură cu programul de rachete al Phenianului.
Potrivit RIA, care l-a citat pe șeful delegației nord-coreene, Phenianul a respins ideea organizării unor astfel de convorbiri.
Testele nucleare și lansările de rachete efectuate de Coreea de Nord au amplificat tensiunile globale și au determinat impunerea mai multor serii de sancțiuni internaționale de către Consiliul de Securitate al ONU.
Potrivit unui plan de dezescaladare susținut de Rusia și China, Coreea de Nord ar urma să suspende programul de rachete balistice, iar Statele Unite și Coreea de Sud ar impune simultan un moratoriu asupra exercițiilor cu rachete la scară largă, ambele măsuri vizând să deschidă calea pentru discuții multilaterale, notează Reuters.