Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este marcată anual, la 4 februarie. Iniţiativa are drept scop sporirea gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică şi promovarea celor mai noi şi eficiente metode de a combate această boală.
Totodată, această zi reprezintă un prilej de a milita pentru accesul egal al tuturor pacienţilor la cele mai noi terapii împotriva bolii, cu scopul sporirii gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului (International Agency for Research on Cancer – IARC) sprijină Uniunea pentru Controlul Internaţional al Cancerului (Union for International Cancer Control – UICC) pentru a promova căile menite să diminueze povara globală a cancerului.
Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este parte a campaniei mondiale în lupta cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris, adoptate la summit-ul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000. Acest document consemnează necesitatea unei alianţe puternice între cercetători, profesionişti din domeniul sănătăţii, pacienţi, guverne, parteneri din industrie şi mass-media în lupta împotriva cancerului.
Începând din 2019 până în 2021, sloganul sub care se desfăşoară Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este: „I Am and I Will”, slogan care reprezintă un apel la acţiune care impulsionează angajamentul personal şi pune accent pe puterea acţiunilor individuale pentru a influenţa viitorul, notează www.worldcancerday.org.
„Oricine eşti, ai puterea de a reduce impactul cancerului asupra ta, asupra oamenilor pe care îi iubeşti şi asupra lumii. E timpul să te angajezi personal în acţiune”, precizează aceeaşi sursă.
De Ziua mondială de luptă împotriva cancerului sunt lansate campanii gândite pentru a rezona, a inspira schimbarea şi a mobiliza la acţiunea pe termen lung. O campanie desfăşurată pe parcursul mai multor ani oferă şansa unui impact de lungă durată prin creşterea expunerii şi a angajamentului faţă de public, mai multe oportunităţi de dezvoltare a conştiinţei la nivel global şi a acţiunilor bazate pe impact, precizează site-ul www.worldcancerday.org.
Conform datelor prezentate de site-ul amintit, în fiecare an mor 9,6 milioane de persoane, această boală fiind a doua cauză de deces la nivel mondial. Cel puţin o treime dintre cazurile de cancer pot fi prevenite, iar 3,7 milioane de vieţi ar putea fi salvate în fiecare an prin prevenţie, detectarea bolii în fază incipientă şi tratament.
Boala este provocată de creşterea necontrolată şi multiplicarea celulelor canceroase, care poate afecta orice parte a corpului. Extinderea poate afecta şi zonele apropiate tumorii, dar pot apărea metastaze şi în zone îndepărtate. Multe forme de cancer pot fi prevenite prin evitarea factorilor de risc. O mare parte a formelor de cancer poate fi tratată chirurgical, prin radioterapie, chimioterapie, dacă boala este depistată în fază incipientă.
Cancerul afectează anual femei şi bărbaţi, tineri şi vârstnici. Cancerul la plămân, stomac, colon, ficat, sân, col uterin sunt cele mai frecvente cazuri care duc la mortalitate, provocând aproximativ 13% din totalul deceselor pe plan mondial. Se estimează că în următorii zece ani numărul victimelor cancerului va ajunge, anual, la 14 milioane.
Consumul de tutun şi alcool, o dietă nesănătoasă, lipsa activităţii fizice, sunt principalii factori de risc. Alţi factori sunt infecţiile cronice în urma hepatitei de tip B, de tip C şi unele cazuri de infecţii cu Papilloma Virus (HPV). Cancerul de col uterin este o cauză importantă de deces la femei în ţările în curs de dezvoltare.
Din 2015, Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este marcată şi în România.
Potrivit Legii 274/2015 privind declararea Zilei de luptă împotriva cancerului, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile nonguvernamentale pot acorda, cu acest prilej, sprijin material şi financiar pentru organizarea de evenimente dedicate creşterii nivelului de educaţie sanitară şi a gradului de conştientizare în ceea ce priveşte această maladie. Totodată, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot realiza şi pot include în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.
La 10 iunie 2015, plenul Senatului a adoptat două propuneri legislative, prin care 1 octombrie a fost declarată Ziua de luptă împotriva cancerului de sân, iar 4 februarie – Ziua luptei împotriva cancerului.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul legislativ privind declararea zilei de 4 februarie – Ziua luptei împotriva cancerului, la 13 octombrie 2015, aceasta fiind for decizional în acest caz. În expunerea de motive a actului normativ, se arată că Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este parte a campaniei universale a luptei cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris.
La 10 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii referitoare la declararea zilei de 4 februarie drept Ziua luptei împotriva cancerului, iar Legea 274/2015 privind instituirea acestei zile a fost publicată în Monitorul Oficial la 13 noiembrie 2015.
Ziua mondială de luptă împotriva cancerului
SURSAAGERPRES