Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE

    PUBLICAT ÎN

    Ziua Poliţiei Române (25 martie) a fost sărbătorită la Deva printr-o serie de manifestări prin care poliţiştii hunedoreni au marcat, alături de numeroşi invitaţi şi parteneri instituționali, 193 de ani de când domnitorul muntean Grigore Dimitrie Ghica înmâna Marelui Agă Mihăiţă Filipescu – şeful poliţiei din acele timpuri, primul steag al instituţiei, ce purta pe atunci denumirea de Agie, moment istoric considerat ziua de naştere a Poliţiei ca instituţie modernă, aflată în slujba legii.
    Manifestările dedicate acestui moment au început în urmă cu două săptămâni, prin desfăşurarea unor competiţii sportive dedicate poliţiştilor.
    Astfel, în perioada 13-23.03.2015, Asociaţia Club Sportiv Parângul a poliţiştilor hunedoreni a organizat competiţii de şah, tenis de câmp, înot, tenis de masă, tir, cros 4.000 de metri, respectiv 3.000 de metri, săritură în lungime, viteză 100 metri, paint-ball, pescuit sportiv şi fotbal, competiţii la care au participat peste 300 de poliţişti.
    Manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române au continuat duminică, 22 martie 2015, la Monumentul Poliţistului Român (aflat în incinta I.P.J. Hunedoara), unde a fost oficiată o slujbă religioasă şi s-a depus o jerbă de flori în memoria tuturor poliţiştilor români căzuţi la datorie.
    Miercuri, 25.03.2015, au fost avansaţi la gradul profesional următor, la termen, 153 de agenţi şi ofiţeri de poliţie şi au fost premiaţi poliţiştii care s-au remarcat în cadrul activităţilor sportive.
    De asemenea, 10 agenţi şi ofiţeri de poliţie care au excelat în activitatea profesională au fost avansaţi la gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim, în timp ce agentul șef adjunct de poliție GAVRILĂ HORIA MIHAI şi agentul șef principal de poliție GIOACĂȘ VIOREL au fost recompensaţi cu diplome de merit pentru realizări profesionale de excepţie. De asemenea, agentului șef principal de poliție CODOBAN DORIN i-a fost înmânată din partea preşedintelui României medalia „SERVICIUL CREDINCIOS” clasa a III-a, cu însemn de pace, iar agentul șef principal de poliție DRĂGAN IOAN a fost distins cu medalia ”BĂRBĂȚIE ȘI CREDINȚĂ” clasa I, cu însemn de pace.
    Ca în fiecare an, punctul culminant festivităţii l-a constituit recunoașterea excelenţei profesionale la categoriile: cea mai bună secţie de poliţie rurală, cel mai bun colectiv de poliţişti, cea mai bună poliţie orășenească, cea mai bună poliţie municipală şi ultimul, dar nu cel din urmă, Polițistul Anului 2014.
    În urma deliberărilor, care au avut la bază criterii de apreciere vizând etica, operativitatea şi profesionalismul în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, au obţinut recunoaşterea valorii: Secţia de Poliţie Rurală Haţeg, Biroul de Investigare a Infracţiunilor Economice Petroşani, Poliţia Oraşului Petrila, Poliţia Municipiului Deva, iar titlul de Poliţistul Anului a fost atribuit comisarului de poliţie Enea Daniel, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.
    Începând cu ora 12:00, în Piaţa Unirii, din municipiul Deva, publicul larg a participat, alături de poliţişti, la demonstraţia realizată de poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, care au interceptat în trafic şi au reţinut doi suspecţi pentru trafic de armament, care nu s-au opus la somaţiile poliţiştilor, dar şi la demonstraţiile tactice cu câinii de intervenţie din dotare (exerciţii de disciplinare, exerciţii de prindere a infractorului şi de apărare a conductorului).
    Cei prezenţi în piaţa Unirii au avut ocazia de a admira o expoziţie de autoturisme de colecţie (autoturismele aparţin comisarului şef de poliţie Ovidiu Zaharia, şeful Poliţiei Oraşului Petrila) şi dar şi autospeciale aflate în dotarea actuală a Poliţiei Hunedorene (autolaboratorul criminalistic mobil destinat cercetării la faţa locului, cu tehnica foto-video digitală, trusele specializate, şi echipamentele criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme existente în câmpul infracţional, autospecialele Serviciului Rutier şi pe cele ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale). Totodată, elevii unităţii şcolare prezenţi la eveniment au primit informaţii privind oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, mulţi dintre aceştia fiind interesaţi de urmarea unei cariere de poliţist.
     

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara”

    Natalia Intotero: „Am aceeași dorință neclintită de a realiza proiecte extraordinare pentru județul Hunedoara” „Mereu...

    Marcel Ciolacu: “Visez o țară în care fiecare român care muncește onest are un salariu decent”

    Marcel Ciolacu, premierul României și candidatul PSD la președinția României, a prezentat principalele direcții...

    Pactul pentru Satul Românesc – soluțiile PNL pentru dezvoltarea zonelor rurale!

    Județul Hunedoara este recunoscut prin spectaculozitatea reliefului, prin bogăția de obiective istorice și culturale,...