Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Percheziții DNA la Tribunalul Botoşani şi la sediul IPJ

    PUBLICAT ÎN

    Procurorii DNA Suceava efectuează, joi dimineaţă, mai multe percheziţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, de serviciu, contra libertăţii persoanei, contra înfăptuirii justiţiei, săvârşite în perioada 2015 – 2016.
    Sunt efectuate percheziţii domiciliare în şapte locaţii situate în municipiul Botoşani, din care patru sunt sedii ale unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice, informează DNA.
    Surse judiciare susţin că percheziţiile se desfăşoară în trei birouri ale Poliţiei şi unul de la Parchet.
    Potrivit acestora, în dosar ar fi vizat un magistrat.
    În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
    Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de serviciu, contra libertății persoanei, contra înfăptuirii justiției, săvârșite în perioada 2015-2016.
    În cursul zilei de 20 iulie 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiul Botoșani, din care 4 sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
    În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Marea Pedalare RO Bike Valley 2026: sute de oameni din vestul țării pedalează în Săptămâna Europeană a Mobilității

    Sute de oameni din vestul țării vor ieși la pedalat, în Săptămâna Europeană a...

    CSM RESPINGE CRITICILE SINDICATELOR PRIVIND SUPLIMENTAREA POSTURILOR DE ASISTENT AL JUDECĂTORULUI

    Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat după ce cele cinci confederații sindicale reprezentative la...

    VIDEO | AMENINȚĂRI CU MOARTEA ȘI UN OBIECT TĂIETOR-ÎNȚEPĂTOR, ÎN RĂZVANI. UN BĂRBAT DE 36 DE ANI A FOST REȚINUT

    Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a transmis precizări referitoare la imaginile filmate în satul...