Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Mircea Eugen Goian va deveni Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin. Trei evenimente culturale, pe 7 noiembrie

    PUBLICAT ÎN

    Jurnalistul, scriitorul și muzicianul Mircea Eugen Goian va primi titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin, în cadrul manifestărilor programate pentru 7 noiembrie 2026. 

    Ceremonia de acordare a distincției, lansarea cărții „Ultima nuntă a lui Dracula” și un concert de muzică medievală vor aduce împreună oameni de cultură, reprezentanți ai administrației și membri ai Familiei Regale a României.

     

    Prin acordarea acestui titlu, comunitatea din Săvârșin își exprimă prețuirea pentru o carieră de aproape cinci decenii, dedicată muzicii, jurnalismului și promovării patrimoniului cultural. Administrația locală, prin primarul Ioan Vodicean, susține astfel recunoașterea personalităților care contribuie la viața culturală și spirituală a comunei. Ceremonialul de decernare a titlului de Cetățean de Onoare al Comunei Săvârșin va avea loc la sediul Fundației Regale pentru Patrimoniu și Dezvoltare.

     

    Parcursul său artistic a început în 1978, când a înființat, alături de Ioan Evu, grupul folk-rock CANON, cu care a activat timp de 28 de ani. Au urmat numeroase proiecte muzicale, înregistrări, colaborări cu radioul și televiziunea, dar și inițierea unor festivaluri dedicate muzicii folk, rock, jazz și medievale.

    O legătură aparte îl unește de Săvârșin: în 2006, ansamblul Huniadi Cantores, pe care l-a înființat, a susținut aici primul său concert, în fața Regelui Mihai și a Familiei Regale. Doi ani mai târziu, împreună cu Cornel Jitariu, a pus bazele grupului Cimpoierii din Transilvania. Prin aceste ansambluri, muzica medievală și renascentistă a ajuns la publicul din numeroase orașe ale țării și de peste hotare. Printre reperele carierei sale se numără concertele de la Ateneul Român și de la Parlamentul European din Strasbourg.

    Activitatea artistică a fost însoțită de o prezență îndelungată în presă. Mircea Eugen Goian a condus Radio Color Hunedoara, a realizat emisiuni de televiziune și a colaborat cu publicații, promovând cultura și valorile comunităților locale.

     

    După ceremonia de acordare a distincțiilor, programul va continua cu lansarea volumului său, „Ultima nuntă a lui Dracula”. Întâlnirea cu autorul și prezentarea cărții vor avea loc tot la sediul Fundației Regale pentru Patrimoniu și Dezvoltare, în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și a Alteței Sale Regale Principele Radu.

    Volumul urmărește evenimentele istorice din anul 1476, avându-i în prim-plan pe regele Matia Corvin și pe domnitorul Vlad Țepeș. Lansarea are loc în anul în care se împlinesc 550 de ani de la moartea lui Vlad Țepeș. Autorul propune o abordare inedită, introducând în poveste grupul Huniadi Cantores, un ansamblu contemporan care interpretează muzica acelei epoci.

     

    Cele trei manifestări se vor încheia cu un concert de muzică medievală susținut de Huniadi Cantores și Cimpoierii din Transilvania, în prezența Familiei Regale. Evenimentul muzical este deschis publicului și se va desfășura în Satul Regal, pe Domeniul Regal de la Săvârșin.

     

    „Prin acordarea titlului de Cetățean de Onoare domnului Mircea Eugen Goian, ne exprimăm respectul și recunoștința pentru o carieră dedicată culturii și pentru legătura sa cu Săvârșinul. Este un artist care a adus muzica medievală și renascentistă mai aproape de oameni și a promovat valorile culturale în țară și peste hotare. Ne bucurăm că, în urmă cu 20 de ani, ansamblul Huniadi Cantores susținea primul său concert chiar aici, în fața Regelui Mihai și a Familiei Regale. Pentru comunitatea noastră, această distincție este un mod de a-i mulțumi pentru ceea ce a realizat și pentru bucuria pe care continuă să o ofere publicului. Consider că avem datoria să prețuim oamenii de cultură și să susținem evenimentele care le oferă locuitorilor comunei ocazia de a-i întâlni și de a le cunoaște opera”, a declarat Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârșin.

     

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    TRAFIC RELUAT PE UN SINGUR SENS PE DN 7A, ÎN CHEILE JIEȚULUI

    Circulația rutieră pe DN 7A, în zona Cheile Jiețului, a fost reluată pe un...

    BREAKING NEWS | Cutremur de 4,8 în România! Seismul s-a produs în Vrancea

    Un cutremur cu magnitudinea estimată inițial la 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026,...

    ȘOCANT: ATAC CU CUȚITUL ÎNTR-O ȘCOALĂ DIN BISTRIȚA! Un elev de clasa a VII-a ar fi înjunghiat o profesoară și un coleg

    Incident grav, luni dimineață, 19 octombrie, într-o unitate de învățământ din municipiul Bistrița. Un...