Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Carmen Dan: Poliţistul înjunghiat la Suceava va fi avansat post-mortem

    PUBLICAT ÎN

    Ministrul de Interne, Carmen Dan, i-a propus preşedintelui Klaus Iohannis acordarea distincţiei ”Ordinul Naţional pentru Merit” poliţistului Sorin Vezeteu, înjunghiat joi seară la Suceava.
    Ministrul de Interne a declarat că poliţistul va fi avansat în grad post-mortem.
    De asemenea, a precizat Carmen Dan, familia acestuia va primi asigurarea de viaţă, în cuantum de 20.000 de euro, iar soţia lui Sorin Vezeteu va putea fi angajată în MAI, în cazul în care va solicita acest lucru. Totodată, copiii poliţistului decedat vor primi pensie de urmaş.
    Ministrul de Interne a mai spus că are în vedere schimbarea legislaţiei care prevede folosirea de către oamenii legii a armamentului din dotare şi, în context, a pledat pentru implicarea societăţii civile în această dezbatere.
    Pe de altă parte, ea a menţionat că ordonanţa Executivului care prevede îngheţarea posturilor vacante din sistemul bugetar nu va afecta instituţia pe care o conduce, arătând că până în toamnă va fi încadrată promoţia de absolvenţi ai Academiei de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ şi că îşi doreşte încadrarea din sursă externă, precum şi reîncadrarea unor foşti poliţişti sau cadre militare care au intrat în rezervă sau au fost disponibilizate.

    Sursă: Agerpres

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    DOI PACIENȚI CU ARSURI GRAVE, TRANSFERAȚI ÎN BELGIA ȘI GERMANIA PENTRU TRATAMENT SPECIALIZAT

    Doi tineri în vârstă de 25 de ani, care au suferit arsuri grave în...

    ACCIDENT MORTAL ÎN DOLJ. UN ȘOFER A MURIT DUPĂ IMPACTUL DINTRE DOUĂ MAȘINI PE DJ 606. CELĂLALT CONDUCĂTOR AUTO A REFUZAT ALCOOLTESTUL

    Un grav accident rutier s-a produs pe DJ 606, în afara localității Brabova, județul...

    Afaceri ilegale sub umbrela carității

    Cum transformă un condamnat penal din Petroșani donațiile medicale în bișniță pe seama bolnavilor? O...