Mark Zuckerberg a transmis un mesaj video în care promite mai multă transparenţă în ceea ce priveşte reclamele din cadrul reţelei, vizate fiind în primul rând postările propagandistice.
În Statele Unite se cercetează modul în care Rusia s-ar fi implicat în alegerile
[sociallocker]
locale de anul trecut, în urma cărora Donald Trump a devenit preşedinte. Parte a acestui scandal o constituie reclamele politice cumpărate de anumite organizaţii ruseşti în timpul alegerilor.
Legea electorală din Statele Unite interzice cetăţenilor şi organizaţiilor străine să investească bani pentru a influenţa alegerile.
În lumina acestor evenimente, Facebook a anunţat că va oferi comisiilor de anchetă ale Congresului american informaţiile pe care le deţine şi că va lua măsuri pentru creşterea transparenţei reclamelor politice cumpărate la nivel global în cadrul propriei reţele de socializare.
În mesajul său, care a fost transmis live, Mark Zuckerberg promite că orice utilizator va putea vedea ce pagină a cumpărat reclama afişată. Mai mult, utilizatorii vor putea vedea toate campaniile derulate de o pagină, precum şi audienţele vizate de reclamele respective.
“Nu putem împiedica amestecul de orice fel al tuturor guvernelor din lume. Dar le putem îngreuna sarcina”, a spus Mark Zuckerberg.
[/sociallocker]