Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Șeful Poliției Române a participat la cea de –a 86 –a Adunare Generală a O.I.P.C. –INTERPOL

    PUBLICAT ÎN

    În perioada 26 – 29 septembrie a.c., o delegație a Poliției Române, condusă de domnul chestor principal de poliție Bogdan Despescu a participat, la Beijing – China, la cea de-a 86 – a Adunare Generală a O.I.P.C. – INTERPOL, eveniment care a reunit peste 1.000 de membri.
    Principalele teme dezbătute au vizat actualizarea celor trei programe de amenințare globală ale Organizației privind combaterea terorismului, criminalitatea organizată și criminalitatea informatică, precum și noi criterii și procese de aderare la INTERPOL.
    Totodată, delegația română a avut o serie de întâlniri bilaterale, în cadrul cărora a fost subliniată buna colaborare polițienească existentă între Poliția Română și celelalte instituții de aplicare a legii din statele partenere și a fost reiterată importanța dezvoltării strategiilor comune în lupta pentru combaterea criminalității.
    Reamintim că România este membru fondator al INTERPOL – organizație înființată în anul 1923 – și primul stat din zonă care a readerat la INTERPOL după cel de-al doilea război mondial în 1973.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    CSM RESPINGE CRITICILE SINDICATELOR PRIVIND SUPLIMENTAREA POSTURILOR DE ASISTENT AL JUDECĂTORULUI

    Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat după ce cele cinci confederații sindicale reprezentative la...

    VIDEO | AMENINȚĂRI CU MOARTEA ȘI UN OBIECT TĂIETOR-ÎNȚEPĂTOR, ÎN RĂZVANI. UN BĂRBAT DE 36 DE ANI A FOST REȚINUT

    Inspectoratul de Poliție Județean Călărași a transmis precizări referitoare la imaginile filmate în satul...

    VIDEO | BĂTAIE CU BÂTE, SUB PRIVIRILE COPIILOR, PE STADIONUL DIN VALEA ARGOVEI. NOUĂ BĂRBAȚI AU FOST REȚINUȚI

    Scene de o violență extremă s-au desfășurat pe stadionul din Valea Argovei, județul Călărași,...