Data: 18 Octombrie 2017
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, în intervalul orar 13:00-14:00, se va închide podul Calafat – Vidin, deoarece se vor executa lucrări de întreţinere şi reparaţii. Până la reluarea circulaţiei, autovehiculele vor fi stocate în zona adiacentă Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, dar şi în parcările amenajate pe drumurile naţionale DN56, DN55A şi DN56A.
***
Conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al poliţistului rutier sau, după caz, al poliţistului de frontieră este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan, iar ceilalţi pasageri să nu deschidă portierele, respectând indicaţiile poliţistului.
Reamintim că, nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.