Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, despre cazul poliţistului suspect de pedofilie: Nu am văzut pe nimeni să facă un pas în spate

    PUBLICAT ÎN

    Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi dimineaţă, că l-a informat pe premierul Mihai Tudose despre măsurile dispuse ca urmare a depistării poliţistului suspectat de agresiune sexuală asupra unor minor.

    Ministrul a mai precizat că niciun şef din poliţie „nu a făcut un pas în spate”.

    „Urmează să am o întâlnire cu specialiştii din cadrul Centrului de testare psihologică. Ieri am transmis o solicitare, până acum am doar informaţiile pe care le cunoaşteţi şi dumneavoastră, date de purtătorul de cuvânt al poliţiei. Nu am văzut pe nimeni să facă un pas în spate. Probabil că au apreciat că nu există responsabilitate. Am discutat cu premierul aseară, l-am informat despre situaţie, l-am informat despre măsurile dispuse. Ne vom revedea, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă”, a declarat ministrul.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    DOI PACIENȚI CU ARSURI GRAVE, TRANSFERAȚI ÎN BELGIA ȘI GERMANIA PENTRU TRATAMENT SPECIALIZAT

    Doi tineri în vârstă de 25 de ani, care au suferit arsuri grave în...

    ACCIDENT MORTAL ÎN DOLJ. UN ȘOFER A MURIT DUPĂ IMPACTUL DINTRE DOUĂ MAȘINI PE DJ 606. CELĂLALT CONDUCĂTOR AUTO A REFUZAT ALCOOLTESTUL

    Un grav accident rutier s-a produs pe DJ 606, în afara localității Brabova, județul...

    Afaceri ilegale sub umbrela carității

    Cum transformă un condamnat penal din Petroșani donațiile medicale în bișniță pe seama bolnavilor? O...