Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Măsuri dispuse de IGSU, pentru buna desfășurare a minivacanței de Rusalii

    PUBLICAT ÎN

    În acest sfârșit de săptămână prelungit, zilnic, peste 4.500 de pompieri cu aproape 2.100 de autospeciale sunt pregătiți să intervină pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

     
    În ultimele două săptămâni, premergător sărbătorii de Rusalii, inspectorii de prevenire au derulat 1.759 de controale, preponderent la spații destinate cazării persoanelor, inclusiv campinguri și tabere pentru copii, localuri publice și unităţi comerciale unde se preconizează aflux mare de persoane. Nu au fost identificate nereguli grave care să impună oprirea funcționării, însă au fost aplicate 619 amenzi, în cuantum de 2,1 milioane lei.
     
    Complementar verificării măsurilor obligatorii de prevenire, pompierii au făcut recunoașteri la aceste tipuri de obiective, pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile clădirilor și prelucrarea personalului angajat asupra utilizării stingătoarelor în cazul unui incendiu.
     
    Măsuri suplimentare au fost realizate și pe linie operativă, având în vedere creşterea valorilor de trafic spre litoral, IGSU a dispus dislocarea de forțe și mijloace pe Autostrada A2 (la km 19, km 64, km 105, km 142, km 193, km 212) și pe Autostrada A4 (km 20).
     
    Totodată, fiind preconizat un număr mare de turiști, în această perioadă au fost operaționalizate puncte temporare de lucru în stațiunea Slănic Moldova din județul Bacău, dar și în Cetatea Alba Carolina din municipiul Alba Iulia.
     
    La nivel naţional, răspunsul la urgenţele medicale este asigurat prin intermediul celor 728 echipaje SMURD, dintre care 242 ambulanțe încadrate de pompieri paramedici, 19 ambulanțe de terapie intensivă mobilă (8 specializate în tratament nou născuți), 40 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM) și 422 autospeciale pentru descarcerare și alte urgențe. De asemenea, în zonele aglomerate din Capitală, municipiul Constanța și municipiul Cluj-Napoca sunt operaționalizate 5 motociclete SMURD.

    RECOMANDĂRI SPAŢII DE CAZARE TURISTICE:

    • Studiaţi planul de evacuare în caz de incendiu la sosirea în unitatea de cazare. Acesta este afişat pe partea interioară a uşii camerei.
    • Identificaţi traseele de evacuare în situații de urgență şi butoanele manuale de semnalizare a incendiilor.
    • Informaţi personalul de la recepţie dacă identificați căi de evacuare blocate.
    • Amplasaţi cheia sau cartela încăperii în locuri uşor accesibile.
    • Verificaţi modalitatea de deschidere a ferestrelor.
    • Verificaţi existența scării exterioare de incendiu şi distanța față de fereastra camerei în care sunteți cazat.
    • Atenție, fumatul în spațiile închise este interzis.

    SPONSORIZATE

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    Curs – Expert Achiziții Publice

    Deschide-ți ușa către oportunități europene cu cursul nostru de specializare extraordinar - Expert Achiziții...

    Arhiva DIA – Servicii de Arhivare Digitală

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Prioritățile echipei liberale pentru Hunedoara în perioada 2024-2028

    Programul PNL Hunedoara pentru următorii patru ani este centrat pe dezvoltarea economică și socială...

    ITM HUNEDOARA: Rezultatele acţiunilor de control desfășurate în luna octombrie 2024

    Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a desfășurat în luna octombrie 2024 un număr total de...

    Arhiva Dia – Servicii Profesionale de Arhivare Fizică și Digitală pentru Compania Ta!

    Ai nevoie de o soluție eficientă pentru gestionarea și păstrarea documentelor companiei tale? Fie...