Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    ANGAJAȚII APA SERV, PRIMIȚI DE MINISTRUL NATALIA INTOTERO LA MINISTERUL ROMÂNILOR DE PRETUDINDENI

    PUBLICAT ÎN

    Înainte de a pleca la Bruxelles, acolo unde va avea loc mâine prima etapă a unui proiect prin care Ministerul Românilor de Pretutindeni apreciază și premiază activitatea unor români de nota zece în anul Centenarului, ministrul Natalia Elena Intotero a găsit răgazul necesar de a-i primi, în biroul său din strada Zambaccian nr. 7 pe membrii delegației Apa Serv Valea Jiului, care se află în aceste zile la București, unde participă la evenimentul expozițional național Expo Apa 2017.
    ”Astăzi am avut onoarea și bucuria de a ne întâlni la sediul Ministerului Românilor de Pretutindeni cu doamna ministru Natalia Elena Intotero. Îi mulțumesc în numele meu și al întregii delegații pentru primirea călduroasă și pentru cuvintele de apreciere de care am avut parte, noi și Apa Serv deopotrivă, din partea domniei-sale”, a declarat Costel Avram, directorul general al Apa Serv.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    POMPIERII ROMÂNI AU PROTEJAT LOCUINȚE ȘI O MĂNĂSTIRE AMENINȚATE DE UN INCENDIU ÎN GRECIA

    Pompierii români dislocați în Republica Elenă au intervenit, în seara zilei de 3 august...

    ZIUA MINERULUI VA FI MARCATĂ LA VULCAN PRINTR-O CEREMONIE RELIGIOASĂ ȘI DEPUNERI DE COROANE

    Ziua Minerului va fi marcată miercuri, 5 august, în municipiul Vulcan, printr-o ceremonie dedicată...

    MUNICIPIUL VULCAN DIN JUDEȚUL HUNEDOARA REDUCE CONSUMUL DE ENERGIE FĂRĂ OPRIREA ILUMINATULUI PUBLIC

    Municipiul Vulcan din județul Hunedoara, aplică o măsură de reducere a consumului de energie...