Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    Accident cu șapte victime în Hunedoara – GALERIE FOTO

    PUBLICAT ÎN

    Şapte persoane, între care două fetiţe cu vârstele de 8 şi 13 ani, au fost rănite într-un accident de circulaţie ce a avut loc sâmbătă dimineaţă pe DN 7, în zona localităţii Leşnic, între Deva şi Ilia, după ce două autoturisme au intrat în coliziune.
    A fost un impact intre 2 autoturisme, pe DN 7 la Lesnic, in urma caruia au rezultat 7 persoane ranite.
    In cel mai scurt timp pompierii salvatori ai Sectiei Ilia si Detasamentului Deva au ajuns la locul accidentului si au constatat ca cei 6 raniti prezentau politraumatisme in urma accidentului dar erau toti constienti.
    „Răniţii au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Deva. Răniţii au vârstele cuprinse între 8 şi 62 de ani”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
    Victimele accidentului prezintă diferite traumatisme, unele fiind localizate în zona toracelui, abdomenului, fracturi şi contuzii, conform evaluărilor făcute de medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Hunedoara.
    „Fetiţa de opt ani prezintă plăgi tăiate în regiunea inghinală, iar fata de 13 ani are un traumatism cranian şi plăgi contuze frontal”, a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.
    Trei dintre raniti au ramas blocati in masini fiind scosi de echipele de descarcerare. Ranitii.au.fost preluati.de.echipajele medicale si transportati la UPU Deva. Ranitii au varste cuprinse intre 8 si 62 de ani. Circulatia pe DN 7 este blocata oe ambele sensuri.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Mesajul Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii cu ocazia Zilei Justiției

    De-a lungul istoriei magistraturii, au existat ani în care instituțiile şi-au urmat firesc drumul,...

    DOCUMENT OFICIAL ANC: SOȚIA DIRECTORULUI INSEMEX, REVOCATĂ DIN FUNCȚIA DE ȘEF AL LABORATORULUI DE TOXICOLOGIE DUPĂ SESIZĂRILE OBSERVATORULUI NAȚIONAL TV

    Un document oficial transmis redacției Observatorul Național TV de către Autoritatea Națională pentru Cercetare...

    JUSTIȚIA CONTRAATACĂ: 50 DE PREȘEDINȚI DE TRIBUNALE ACUZĂ O CAMPANIE DE SUBORDONARE POLITICĂ ȘI CER OPRIREA ATACURILOR ASUPRA INSTANȚELOR

    Reacție fără precedent în sistemul judiciar din România. Nu mai puțin de 50 de...