Curtea de Apel de la Belgrad a respins, într-o decizie definitivă, cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, arestat în capitala Serbiei în aprilie 2017 în baza unui mandat de arestare emis de România, a declarat un purtător de cuvânt al instanţei pentru agenţia Tanjug.
Sebastian Ghiţă a fost arestat fiind suspectat de comiterea a opt infracţiuni.
Curtea de Apel a menţinut decizia Înaltei Curţi de la Belgrad, care a respins cererea de extrădare în urma faptului că, printr-o hotărâre a Oficiului pentru Azil al Ministerului de Interne sârb, lui Ghiţă îi fusese acordat azil în Serbia în iunie 2018, dată fiind ‘ameninţarea de persecuţie în ţara de origine din cauza opiniilor lui politice’.
Potrivit Curţii de Apel, tribunalul de primă instanţă a concluzionat în mod justificat că situaţia lui Sebastian Ghiţă se va deteriora în cazul extrădării lui în România.
Sebastian Ghiţă a fost pus în libertate la sfârşitul lunii mai 2017, după ce avocatul său a depus o cauţiune de 200.000 de euro.