Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV
Informația este cheia succesului! - OBSERVATORUL NAȚIONAL TV

    O româncă a avut parte de clipe groaznice după ce un proxenet a sechestrat-o în Spania

    PUBLICAT ÎN

    O româncă reţinută cu forţa în Spania de un concetăţean care voia să o oblige să se prostitueze a fost eliberată de poliţie după ce a reuşit să trimită prin telefon o fotografie cu locul unde era sechestrată, a anunţat miercuri poliţia spaniolă, transmite AFP.
    Presupusul proxenet în vârstă de 38 de ani a fost arestat luni în Catalonia, în localitatea La Jonquera, situată la graniţa cu Franţa, o zonă cu numeroase bordeluri şi unde multe prostituate sunt postate zi şi noapte pe marginea şoselelor.
    Poliţia spaniolă a primit luni o informaţie de la Roma prin reţeaua Interpol, fiind avertizată cu privire la răpirea unei românce cu reşedinţa stabilită în Italia.
    ‘Victima a trimis o fotografie cu strada, făcută de la fereastra apartamentului unde era reţinută, pe baza căreia anchetatorii au reuşit să stabilească adresa şi să o elibereze’, a precizat într-un comunicat poliţia din Catalonia.
    Conform declaraţiilor femeii, bărbatul care acum este arestat a cunoscut-o pe Facebook şi a convins-o să plece din Italia către provincia spaniolă Girona, minţind-o că doreşte să înceapă o relaţie cu ea, când de fapt intenţia era să o oblige să se prostitueze.
    Respectivul bărbat, care locuia împreună cu alte două tinere românce, a venit el însuşi la Milano pentru a se întâlni cu ea.
    Prostituatele din La Jonquera, multe dintre ele venite din România, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Brazilia sau chiar Nigeria, sunt adesea aduse în Spania de grupări mafiote specializate în exploatarea de fiinţe umane. Este de asemenea cunoscut faptul că românii şi bulgarii controlează mare parte din prostituţia practicată în acea zonă.

    SPONSORIZATE

    Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia

    🛡️ Protejează-ți Documentele Importante 🛡️ Documentele tale sunt în siguranță cu Arhiva Dia. Oferim...

    Descoperă-ți pasiunea pentru mecanică cu Euro Jobs! 

    Visezi să devii un expert în lumea fascinantă a mecanicii de întreținere și reparații...

    SERVICII ARHIVARE DIGITALA A DOCUMENETELOR

    🚀 Transforma haosul din biroul tau intr-o ordine digitala impecabila! 📁 Cu Serviciile noastre de...

    Recâștigă-ți Mobilitatea și Confortul cu Terapia de Decompresie Vertebrală la Centrul Laserterapie Petroșani!

    Elongația sau decompresia vertebrală reprezintă o tracțiune în ax a diverselor regiuni ale coloanei,...

    TE-AR PUTEA INTERESA

    Mesajul Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii cu ocazia Zilei Justiției

    De-a lungul istoriei magistraturii, au existat ani în care instituțiile şi-au urmat firesc drumul,...

    DOCUMENT OFICIAL ANC: SOȚIA DIRECTORULUI INSEMEX, REVOCATĂ DIN FUNCȚIA DE ȘEF AL LABORATORULUI DE TOXICOLOGIE DUPĂ SESIZĂRILE OBSERVATORULUI NAȚIONAL TV

    Un document oficial transmis redacției Observatorul Național TV de către Autoritatea Națională pentru Cercetare...

    JUSTIȚIA CONTRAATACĂ: 50 DE PREȘEDINȚI DE TRIBUNALE ACUZĂ O CAMPANIE DE SUBORDONARE POLITICĂ ȘI CER OPRIREA ATACURILOR ASUPRA INSTANȚELOR

    Reacție fără precedent în sistemul judiciar din România. Nu mai puțin de 50 de...