Echipa feminină de volei a Clubului Sportiv Municipal București va da piept joi seară, de la ora 19.00, în direct la Digi Sport 2, cu echipa poloneză KPS Chemik Police, într-o partidă contând pentru etapa I a Grupei E a CEV Women’s Champions League.
Partida dintre campioanele Poloniei și României se va juca cu casa închisă la „Hala Widowiskowo-Sportowa w Koszalinie” din Koszalin, un oraș din nord, situat în apropierea Mării Baltice, străbătut de râul Dzierżęcinka și înconjurat de lacuri.
Miercuri seară se va disputa și celălalt meci al Grupei E a Ligii Campionilor, în care se vor afla față în față Dinamo Moscova, multiplă campioană a URSS, a Rusiei și a Europei, și Fenerbahçe SK Istanbul, campioana Europei din 2012.
Întărită prin venirea în această toamnă a mai multor jucătoare de mare valoare, CSM București își dorește un parcurs cât mai lung în CEV Women’s Champions League. Adina Saloru, căpitanul echipei naționale a României, Maret Balkestein-Grothues, căpitanul naționalei Olandei, Nadija Kodoła, căpitanul primei reprezentative a Olandei, Kotoe Inoue și Kanami Tashiro, jucătoare de bază în naționala Japoniei, sunt doar câteva dintre piesele importante ale formației pregătite de antrenorul Ferhat Akbaş, care a decis să își continue munca la CSM București.
KPS Chemik Police este un club fondat în 1989. Echipa feminină de volei a pus monopol pe campionatul Poloniei în ultimii ani. Cu un prim titlu cucerit în sezonul 1993–94, urmat de un al doilea în sezonul următor, 1994–95, KPS Chemik Police nu a avut rival în ultimii cinci ani. Chemik mai are în CV șase Cupe ale Poloniei (1992–93, 1993–94, 1994–95, 2013–14, 2015–16, 2016–17) și două Supercupe (2014, 2015).
Pe banca echipei KPS Chemik Police se află un nume respectat în voleiul european și mondial, cel al italianului Marcello Abbondanza. În vârstă de 48 de ani, Abbondanza a sosit la Chemik în anul acesta. Reprezentant al uneia dintre cele mai titrate școli de antrenori din lume, el a pregătit de-a lungul carierei naționalele Canadei și Bulgariei, precum și formațiile de club Robursport Pesaro, GSO Villa Cortese, Rabita Baku și Fenerbahçe Spor Kulübü.
La mai bine de șapte luni de la cucerirea primului titlu din istorie, așteptarea a luat sfârșit, CSM București urmând să debuteze astfel în cea mai importantă competiție intercluburi din lume.
În 18 aprilie 2018, CSM Bucureşti trecea, în deplasare, de CSM Târgovişte cu scorul de 3-1 (25-17, 28-30, 25-19, 27-25) în penultima etapă a fazei play-off a Diviziei A1 la volei feminin și devenea campioana României. Era a doua filă importantă din istoria grupării bucureștene după triumful în CEV Women’s Challenge Cup din 2016, performanță în urma căreia CSM București devenea prima, și deocamdată singura, echipă feminină din voleiul românesc ce se impunea într-o competiție europeană.
„Emoții cred că există pentru toată lumea, dar plecăm optimise în această campanie și o să facem tot ce putem pentru a aduce o victorie. Chemik Police joacă acasă, au un public care le susțin, dar cred că mai mult contează pregătirea tactică. Avem un adversar puternic, ne-am pregătit pentru el, am avut ședințe video, ne-am antrenat toată săptămâna destul de puternic și sperăm să reușim să punem totul în practică astfel încât să obținem victoria. Ferhat ne-a transmis foarte mult optimism și spirit de luptă și cred că asta e cel mai important. Pe lânga asta, multă informație tehnică și tactică. Fiecare jucător își dorește să ajungă la un asemenea nivel și să poată face parte din această competiție. E cea mai de top competiție a cluburilor!” – Adina Salaoru, CSM București
1. Alexandra SOBO
2. Adina SALAORU
3. Iryna TRUSHKINA
6. Maret BALKESTEIN-GROTHUES
7. Kanami TASHIRO
8. An SAITA (Libero)
9. Kotoe INOUE (Libero)
10. Nicole KOOLHAAS
11. Adelina BUDĂI-UNGUREANU
13. Francesca Ioana ALUPEI
15. Tatsiana MARKEVICH
16. Nadiia KODOLA
17. Naoko HASHIMOTO
„Sunt nerăbdătoare, suntem pregătite să jucăm la un nivel înalt. Chemik Police este o echipă bună, cu jucătoare cu experiență și jucătoare tinere. Aștept meciul cu nerăbdare. Au fani exceleți acolo, va fi o atmosferă frumoasă, este plăcut să joci în fața multor spectatori. Nu avem o grupă ușoară, vom juca la un nivel foarte înalt, dar avem o echipă bună și putem surprinde. Este bine să jucăm în Liga Campionilor, avem posibilitatea să jucăm meciuri puternice, iar acest lucru ne ajută să devenim mai bune.” – Maret Balkestein-Grothues, jucătoare CSM București.