O tânără de 17 ani a încercat să îşi salveze fostul iubit de la închisoare, după ce a fost victima ororilor acestuia. Adolescenta s-a ales cu o pedeapsă penală, însă tânărul a scăpat doar cu o condamnare la închisoare cu suspendare.
Pentru a nu-şi trimite în închisoare fostul iubit care a supus-o unor adevărate orori, tânăra de 17 ani şi-a retras plângerea pentru viol şi a fost pedepsită, în final, pentru favorizarea făptuitorului. Ca urmare a retragerii plângerii depusă de victima sa, Daniel Duma, cel care a abuzat-o pe adolescenă, a scăpat de acuzaţiile de viol, ameninţare şi lovire. El a fost condamnat doar la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru lipsire de libertate.
Motivarea sentinţei prin care adolescenta a fost pedepsită cu măsura educativă a supravegherii pe o durată de patru luni, pentru favorizarea făptuitorului, a fost publicată zilele trecute. Adolescenta a fost trimisă în judecată la sfârşitul anului 2017. „În actul de sesizare s-a reţinut în fapt în sarcina inculpatei minore că, la data de 31 ianuarie 2017, cu ocazia audierii în calitate de persoană vătămată în dosarul având ca obiect comiterea infracţiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe, şi ameninţare, inculpatul Daniel Duma, şi-a schimbat declaraţia dată pe faza de urmărire penală cu scopul de a-l ajuta pe autor să nu mai răspundă penal pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal”, se arată în dosar. Tânăra a recunoscut în instanţă că a vrut să îşi salveze fostul iubit, fiind sub presiunea pisologică determinată de convingerile sale religioase, cultul al cărui învăţături le împărtăşea propovăduind înţelegerea, iertarea şi împăcarea, se arată în dosar. De asemenea, ea a mai declarat că „nu dorea să fie implicată în litigii şi se simţea agresată cu prilejul fiecărei prezentări în instanţă şi al fiecărei audieri şi nu dorea decât ca procesul să se termine”, se arată în dosar.
În fiecare zi, el o ducea pe munte, în zona Cheile Roşiei, unde o obliga să întreţină relaţii sexuale cu el şi o maltrata.
Calvarul fetei s-a terminat luni seara, când poliţiştii au oprit maşina tânărului, pentru un control de rutină. Tânăra le-a povestit oamenilor legii prin ce a trecut în ultimele trei zile. „În data de 04.04.2016, în jurul orei 19:00, un echipaj de poliţie rutieră a oprit în trafic, pentru control, pe raza oraşului Petrila (zona Cheile Roşia) autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani, din oraşul Petrila. După oprirea autoturismului, pasagerul din dreapta, o minoră în vârstă de 17 ani, din oraşul Rovinari, judeţul Gorj, a mers direct la echipajul de poliţie şi a reclamat faptul că, din data de 02.04.2016, a fost sechestrată de către tânărul de 27 de ani, aflat la volan, în zona muntoasă Cheile Roşiei, lovită şi violată. Echipajul de poliţie i-a condus pe cei doi la sediul subunităţii de poliţe, fiind anunțată echipa operativă pentru preluarea şi continuarea cercetărilor. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada 02-04.04.2016, suspectul a dus-o într-o zonă muntoasă izolată de pe raza oraşului Petrila pe prietena sa, în vârstă de 17 ani, cu care avea o relaţie de aproximativ un an, şi, pe fondul geloziei, a agresat-o fizic şi a întreţinut cu aceasta raport sexual împotriva voinţei sale, iar pe parcursul acestor zile a privat-o de libertate.
https://observatorulnational.ro/minora-torturata-de-iubitul-gelos/
https://observatorulnational.ro/violatorul-din-petrila-a-fost-trimis-in-judecata/
https://observatorulnational.ro/victima-petrileanului-duma-si-ar-fi-retras-acuzatiile/